Astrid Fodor nu a fost validată ca primar al Sibiului, după ce Agenția Națională de Integritate a declarat-o ”în incompatibilitate”

Judecătoria Sibiu a respins vineri, validarea primarului reales al municipiului Sibiu, Astrid Fodor, informează un comunicat de presă al instanţei. Agenția Națională de Integritate a declarat-o ”în incompatibilitate”.

„Se aduce la cunoştinţă publică faptul că, prin încheierea pronunţată la Judecătoria Sibiu în camera de consiliu, la data de 16.10.2020, în dosarul nr. 9486/306/2020, a fost respinsă cererea formulată de Biroul Electoral al Circumscripţiei Municipale Sibiu – nr.1, pentru validarea mandatului de primar al municipiului Sibiu, atribuit doamnei Astrid Cora Fodor, în urma alegerilor locale desfăşurate la data de 27 septembrie 2020″, se arată în comunicatul Judecătoriei Sibiu.

Astrid Fodor nu a fost validată ca primar al Sibiului

Potrivit sursei citate, „a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de intervenţie formulată de doamna Astrid Cora Fodor”.

Împotriva hotărârii se poate face apel în termen de două zile, potrivit Judecătoriei Sibiu.

Astrid Fodor a candidat, pe 27 septembrie, pentru funcţia de primar al municipiului Sibiu, din partea Forumului Democrat al Germanilor din România, câştigând alegerile cu un procent de 43,05%. Primărița a fost urmată de candidatul liberal, Adrian Bibu, care a obţinut 31,13% din voturi, potrivit rezultatelor finale ale Biroului Electoral Judeţean.

Potrivit ANI, Astrid Fodor s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 septembrie 2012 – 3 iulie 2014, întrucât a deţinut simultan funcţia de viceprimar al municipiului Sibiu şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Colegiului Naţional „Samuel von Brukenthal” Sibiu.

Ultimele știri

Ministerul de Interne britanic, acuzat că încalcă Brexitul. Aproape 1.500 de cetățeni UE și-au pierdut drepturile din greșeală

Aproape 1.500 de cetățeni UE și-au pierdut drepturile acordate după Brexit. Ministerul de Interne britanic este acum dat în judecată pentru asta.

Netanyahu pierde teren în lupta pentru guvernare. Rivalul Gadi Eisenkot primește mandatul de la Herzog

Gadi Eisenkot a obținut susținerea a 67 de parlamentari și va primi mandatul de formare a guvernului, în detrimentul lui Netanyahu.

Pensionarii află procentul indexării peste o lună. Niculescu nu garantează că taxele rămân neschimbate în 2027

Niculescu spune că procentul indexării pensiilor se va cunoaște odată cu bugetul. Manole vorbește despre o majorare de 7,3%.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine