Câți lei costă un litru de motorină într-o benzinărie din Bulgaria. Un turist român a făcut poză

Prețurile la motorină și benzină au explodat în ultimele luni. Mulți români care plănuiesc să plece în vacanță în Bulgaria sau în Grecia se gândesc să alimenteze în țara vecină, cu gândul că tarifele sunt mai mici la benzină și motorină. Dar hai să vedem cât de reală este această presupunere.

Un turist român s-a gândit să informeze și alți turiști care vor să își petreacă vacanța pe una dintre insulele grecești, așa că a postat o fotografie pe un forum, în care apar prețurile de la pompă din Bulgaria.

Prețurile sunt exprimate în leva, moneda Bulgariei, iar 1 litru de motorină costă 3,4 leva (1 leva = 2,53 ron), ceea ce înseamnă 8.59 lei. Pe de altă parte, benzina costă 3,32 leva, ceea ce reprezintă 8.39 lei, potrivit Gândul.

Europa s-ar putea confrunta cu penurii de combustibil de-a lungul acestei veri. Motorină Bulgaria

Continentul european s-ar putea confrunta de-a lungul acestei veri cu o penurie de carburanți din pricina tensiunilor de pe piețele petroliere, a declarat directorul executiv al Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), Fatih Birol, pentru ziarul german Spiegel, citat de boursorama.com.

„Când va începe sezonul vacanțelor în Europa și SUA, cererea de combustibil va crește. Am putea asista atunci la penurii, de exemplu de motorină, benzină sau kerosen, în special în Europa”, a declarat Fatih Birol.

Motorină Bulgaria. Acesta opinează că actuala criză energetică este „mult mai mare” decât șocurile petroliere din anii ’70 și că va dura mai mult.

„Atunci, totul era legat de petrol”, spune el. „Acum avem simultan o criză a petrolului, o criză a gazelor și o criză a energiei electrice”.

Prețul mondial al petrolului a atins maximul ultimelor două luni, peste 117 dolari barilul

Motorină Bulgaria Țițeiul pe piața Brent a urcat, săptămâna trecută, la cel mai ridicat nivel de la sfârșitul lunii martie, ceea ce va duce la scumpiri și mai mari la carburanți, dar și la alimente.

Sursa: Facebook

Ultimele știri

Traian Băsescu îl contrazice pe Nicușor Dan: ‘Nu poate funcţiona. Ce se întâmplă dacă plăteşti şi când e de luptat ei nu au ordin...

Traian Băsescu spune că ideea de a plăti militari americani pentru staționare e o „idee poloneză proastă” și contrazice abordarea lui Nicușor Dan.

„Am acceptat, aproape nebunește”. Ciprian Ene, primit în Guvern de Luca Niculescu după ce a renunțat la magistratură

Gabriel Ciprian Ene a renunțat la cariera de magistrat-asistent la ÎCCJ pentru funcția de secretar general al Guvernului, oferită de Luca Niculescu.

Luca Niculescu pune cărțile pe masă în fața investitorilor: Ce promite Guvernul mediului de afaceri și ce așteaptă în schimb de la companii

Premierul Luca Niculescu a promis predictibilitate investitorilor la Summitul Concordia 2026 și le-a cerut să investească mai mult în România.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine