Ce trebuie să facă PNL și PSD ca să rămână la guvernare înainte de campania electorală. Valeriu Stoica: „deciziile guvernamentale se iau mai mult pentru a da satisfacție electoratului PSD”

Valeriu Stoica, fost președinte PNL, a declarat că Partidul Național Liberal (PNL) ar trebui să rămână la guvernare până la finalul ciclului electoral, dar să găsească soluții pentru a reprezenta mai bine interesele propriului electorat.

Valeriu Stoica a subliniat că deciziile guvernamentale par să fie luate mai mult pentru a satisface electoratul PSD, ceea ce ar putea afecta interesele sectorului privat, adăugând că PNL trebuie să se impună în această coaliție.

Stoica a evidențiat importanța găsirii unei formule de coabitare între PSD și PNL în anul electoral 2024, pentru a evita atacuri care ar putea afecta actul de guvernare. El a subliniat că competiția electorală dintre cele două partide nu ar trebui să afecteze funcționarea guvernării și că liderii celor două partide ar trebui să găsească o modalitate de continuare a coabitării.

Aici ajungem la o chestiune foarte importantă: cum va funcționa coaliția pe măsură ce, apropiindu-se alegerile, la început înțepături, apoi atacuri poate mai virulente o să se producă tot mai des. Cred că pentru a păstra cât de cât normalitatea guvernării, ca să nu spun eficiența guvernării că poate e un cuvânt prea pretențios, relațiile cât de cât pașnice între aliați, cred că cele două partide la nivelul conducerilor trebuie să găsească o formulă de continuare a coabitării, pentru că atacurile riscă să mineze chiar actul de guvernare. Și așa sunt foarte multe probleme în guvernare”, a declarat Valeriu Stoica, într-o emisiune B1TV.

În final, a punctat că PNL trebuie să-și impună punctele de vedere în alianța cu PSD și să-și apere interesele electoratului său, în special ale sectorului privat.

Mai devreme ați spus că PNL e într-o poziție minoră la guvernare. Poate că e prea severă afirmația, dar ceea ce e adevărat e că, în ultimul timp, deciziile guvernamentale se iau mai mult pentru a da satisfacție electoratului PSD, ceea ce înseamnă că interesele electoratului PNL, care înseamnă mai ales sectorul privat, nu sunt mereu avute în vedere, ba uneori chiar sunt prejudiciate.

Important e dacă rămând la guvernare, cum trebuie să rămână până se va sfârși acest ciclu electoral, reușește să-și impună punctele de vedere în această alianță. Asta trebuie să facă PNL și asta e problema pe care trebuie s-o rezolve”, a mai spus el.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine