Ciolacu insistă ca românii să-și primească pensiile înainte de Paște și pune la punct un demers oficial. „Eu aşa consider că este corect”

Marcel Ciolacu, premierul României, insistă ca românii să primească pensiile anticipat înainte de sărbătorile de Paște. Premierul a menționat că va avea o întâlnire cu ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, și cu alți miniștri pentru a găsi o soluție în acest sens.

Ciolacu a explicat că plata pensiilor implică un proces complex, cu implicații bancare și poștale, și că se dorește găsirea unei soluții legislative pentru a asigura ca această plată să devină o regulă anuală.

„Unele se plătesc prin sistemul bancar, sunt vreo 28 de bănci implicate. Nu îi impui unui om unde să îşi facă cardul şi unde să aibă contul. Și jumătate prin poştaşi. Am văzut că şi Ministerul Digitalizării, directorul de la Poştă, Ministerul Muncii, vom vedea ce act normativ, pentru că, totuşi, este o plată care vine mai devreme. Luni am întâlnire cu domnul ministru al Finanţelor. Eu aşa consider că este corect ca, înainte de sărbători, să se primească pensiile cumva anticipat”, a declarat Ciolacu miercuri seară, într-o emisiune B1TV.

El a menționat că se va discuta despre un act normativ care să permită această plată anticipată în fiecare an. În ceea ce privește procesul legislativ, Ciolacu a menționat că se va colabora cu vicepremierul Marian Neacșu pentru a transforma această excepție într-o regulă. Se va propune un act legislativ care să reglementeze această plată anticipată a pensiilor.

„Am vorbit cu domnul vicepremier Marian Neacşu să vedem cum facem, că vorbim de o excepţie şi astfel de excepţii să devină reguli. Am zis că venim cu un act legislativ. De aceea, luni am chemat şi pe anumite proiecte şi pe ministrul Finanţelor, ministrul Agriculturii, doamna ministru al Muncii – avem şi anumite proiecte, consider eu întârziate, şi pe ministrul Fondurilor Europene, ca să pregătim şedinţele de Guvern de săptămâna viitoare. Încercăm în acest timp să găsim soluţii. Dacă nu, oricum ordonanţa pe care o să o promovăm pentru anul acesta va merge la Parlament şi până atunci găsim şi amendamentele”, a mai spus Ciolacu.

Ultimele știri

George Becali a jignit o jurnalistă care l-a întrebat de cele opt mașini. A numit-o „impostoare” și „ordinară”. Potop de invective

George Becali a jignit o jurnalistă de la Context.ro care l-a întrebat despre cele opt mașini din declarația de avere.

Toni Greblă trage un semnal de alarmă. Instanțele din România, afectate de lipsa gravă de grefieri

Toni Greblă spune că instanțele din România se confruntă cu o lipsă acută de grefieri și cere reducerea taxelor pe muncă.

Adrian Câciu contestă raportul Finanțelor. Spune că lipsesc datoriile nedecontate ale statului

Adrian Câciu spune că raportul Finanțelor despre deficit nu include sumele nedecontate ale statului, estimate la zeci de miliarde de lei.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine