COVID-19 închide Primăria sectorului 6
COVID-19 închide Primăria sectorului 6. Activitatea directă de relații cu publicul este suspendată în perioada 18 – 29 martie 2021. Instituția a anunțat că 21 de angajați sunt infectați cu virusul Sars-Cov-2. Săptămâna trecută, șapte angajați ai Primăriei sectorului 6 au fost testați pozitiv cu noul coronavirus.
Primarul sectorului 6, care este și președinte al Comitetului Local pentru Situații de Urgență sector 6, a dispus testarea întregului personal. Astfel, încă 14 angajați ai Primăriei au fost confirmați pozitiv. Numărul total de funcționari infectați cu Sars-Cov-2 a ajuns la 21, din totalul de 220 de angajați.

COVID-19 închide și sediul central al ADPDU

O situație similară există și la sediul central al Administrației Domeniului Public și Dezvoltării Urbane. În urma testării întregului personal, 14 angajați au fost confirmați cu COVID -19.
Comitetul Local pentru Situații de Urgență Sector 6 a decis ca sediile celor două instituții, situate în Calea Plevnei, nr.147-149, respectiv în Intrarea Aviator Gheorghe Caranda, nr. 9, să fie închise publicului. Perioada vizată este 18 – 29 martie 2021. Angajații instituției vor lucra în sistem de telemuncă.
Activitatea de relații cu publicul se va desfășura exclusiv online sau prin intermediul serviciilor de poștă și curierat.
„Legea spune clar, la un număr cinci angajați confirmați cu Covid 19, sediile instituțiilor se închid. (…) A fost foarte bine că am testat tot personalul, am luat decizia cea mai bună, aceea de a ști cum stăm. Putem închide sedii de instituții, dar nu putem închide un oraș sau un sector. De aceea, am luat decizia să adoptăm un plan de permanență pentru ca fiecare serviciu, direcție sau direcție generală din cele două sedii (Primărie și ADP) să fie reprezentantă de minim un om, în special funcționarii/personalul de conducere.
Le urez sănătate colegilor mei și să ne revedem sănătoși la muncă!”, a precizat Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.
„În perioada următoare, pot fi întâmpinate dificultăți în comunicarea cu reprezentanții instituției și vor putea apărea întârzieri în comunicarea unor răspunsuri/acte/ rezoluții. Ne cerem scuze pe această cale”, a comunicat Primăria sectorului 6.
Sesizările, cererile, petițiile, documentele pot fi trimise la adresele de mail: prim6@primarie6.ro și contact@adps6.ro, precum și pe adresa poștală – Primăria Sectorului 6, Calea Plevnei, 147-149, sector 6, București.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *