Dan Barna va avea marți o întâlnire la Palatul Cotroceni, cu președintele Klaus Iohannis, pentru a încerca o deblocare a crizei politice. Dacian

Dan Barna va avea marți o întâlnire la Palatul Cotroceni, cu președintele Klaus Iohannis, pentru a încerca o deblocare a crizei politice. Dacian Cioloș nu va participa la discuții, deoarece se află la Paris, la un eveniment organizat de Emmanuel Macron.

Surse politice au declarat pentru Digi24.ro că discuția va avea loc la inițiativa președintelui Iohannis, după ce șeful statului a avut și luni o întrevedere cu premierul Florin Cîțu, pe care l-ar fi asigurat de sprijinul său în continuare și căruia i-ar fi spus că singura soluție pentru rezolvarea crizei guvernamentale este ca USR PLUS să renunțe la moțiunea de cenzură.

Biroul Național al USR PLUS urmează să îi dea mandat lui Dan Barna pentru a susține revendicările partidului, respectiv demisia lui Florin Cîțu.

Dan Barna a declarat că îi va spune lui Klaus Iohannis că această criză se poate încheia în cîteva zile, și că USR PLUS își dorește să continue coaliția alături de PNL și UDMR.

Dan Barna și miniștrii USR PLUS au anunțat, luni seara, că demisionează din Guvern. „Am decis că nu putem merge mai deprate cu un premier care nu are un minim respect pentru adevăr”, a spus Barna.

„În aceste zile care s-au scurs de la momentul în care am intrat în guvern, am arătat că se poate și altfel în această Românie.Nu se mai poate așa! Și nici nu se va mai putea mai departe așa cu USR PLUS. Florin Cîțu a dinamitat această Coaliției cu bună știință și cinism. Prin aceste demisii se deschide calea venirii în Parlament pentru un vot de încredere.Fie PNL acceptă că USR PLUS e un partener serios și responsabil și atunci mergem mai departe, fie PNL decide să funcționeze pe model USL, PSD este alături acolo de Florin Cîțu”, a spus Dan Barna.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *