Ludovic Orban a precizat în această seară că, scandalul din coaliţie a început din momentul în care premierul Florin Cîţu a intrat în competiția internă pentru președinția PNL şi nu a mai respectat negocierile cu partenerii din guvernare.

„Din păcate, există un moment 30 mai, în care s-a declanșat un război neașteptat în interiorul PNL, în care premierul pe care l-am susținut și l-am propus și-a anunțat candidatura la președinția PNL. Până atunci, lucrurile au funcționat normal”, spune Ludovic Orban care a subliniat că de-a lungul timpului a demonstrat că este un om care are capacitatea de a forma o majoritate parlamentară care să livreze tot ce a promis românilor.

Ludovic Orban: Ziua de 1 septembrie a dinamitat coaliția

„Din păcate, lucrurile au luat-o razna de o lună, o lună și jumătate, de când atât domnul Florin Cîțu, cât și susținătorii domniei sale au considerat că nu mai este cazul să respecte președintele PNL, nu mai trebuie să respecte experiența, buna-credință, capacitatea de a lua decizii. Au început să facă tot felul de ședințe, premierul să ia decizii fără să se mai consulte cu președintele PNL și mai ales să ia decizii care au ieșit din cadrul dezbaterilor pe care le-am avut la reuniunile coaliției. Totul a culminat cu ziua de 1 septembrie, care a dinamitat coaliția”, a declarat luni seara preşedintele Ludovic Orban la Realitatea TV.

Totodată, președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a anunțat luni seară, la Realitatea TV, că, în cazul în care se vor încerca noi tertipuri în ședința de marți a Birourilor Permanente Reunite ale celor două Camere, va trimite personal moțiunea de cenzură Guvernului. „Voi comunica moțiunea și vor curge termenele”, a spus Orban.

„E obligația mea constituțională. Conform regulamentului ședințelor comune și cutumelor parlamentare, comunicarea s-a făcut după prezentarea moțiunii în Birourile Permanente Reunite. Eu, dacă o să constat mâine că dacă din cauza tertipurilor procedurale și a unui sabotaj evident în materie de procedură de prezentare nu pot să conving BPR, voi comunica moțiunea și vor curge termenele. Care termene sunt foarte clare: în maxim cinci zile se citește moțiunea de cenzură și după trei zile se dezbate în Parlament”, a explicat președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *