Decebal Traian Remeș a murit. Dezvăluirile Sorinei Pintea despre fostul ministru al agriculturii

Fostul ministru al agriculturii Decebal Traian Remeș a murit, vineri seară, din cauza unei boli incurabile. Fostul demnitar a murit acasă, în Baia Mare, după ce a cerut să fie externat din spitalul din localitate. Managerul Spitalului din Baia Mare, fostul ministru al sănătății Sorina Pintea, a spus că Remeș a murit de cancer. Decebal Traian Remeș avea 70 de ani.

„Domnul ministru a fost o perioadă îndelungată internat în spital, din cauza bolii pe care o avea. Joi, familia a cerut să îl ia acasă, pentru că starea era foarte gravă. Vineri seara, în jurul orei 18.00, am fost anunțată că a murit. Avea o afecțiune oncologică. A cerut imperativ să fie lăsat acasă. Din punct de vedere medical nu se mai putea face nimic. Nu pot să dau amănunte, dar era într-o stare destul de gravă. El a cerut să fie lăsat acasă.”, a declarat Sorina Pintea, directorul Spitalului Județean Baia Mare, potrivit publicației Știri pe Surse.

Decebal Traian Remeș a fost ministru al Agriculturii în 2007 și ministru al Finanțelor Publice în perioada 1999 – 2000.

Fostul ministru a fost condamnat, definitiv, în februarie 2012, la o pedeapsă de 3 ani de închisoare Remeș a fost acuzat că ar fi traficat influența pentru a favoriza niște firme să obțină contracte, în schimbul unor mașini de lux și produse alimentare în așa numitul dosar „Caltaboșul”.

În dosarul “Caltaboşul”, un complet de trei judecători al ICCJ i-a condamnat, în 14 februarie 2012, pe foştii miniştri ai Agriculturii Decebal Traian Remeş şi Ioan Avram Mureşan la câte trei ani de închisoare cu executare şi pe denunţătorul acestora, Gheorghe Ciorbă, la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare. Decizia a fost contestată la Completul de cinci judecători.

Remeș a fost eliberat condiționat în februarie 2014.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Nazare dezvăluie ce a găsit la Ministerul Finanțelor: „Ani la rând ni s-a spus că România crește. Ni s-au livrat iluzii”

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, susține, într-un mesaj publicat pe...

Trump lasă o portiță ridicării sancțiunilor împotriva Iranului, dar cu condiții stricte

Președintele american Donald Trump a lăsat deschisă posibilitatea ridicării...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine