Centralele de apartament vor fi interzise în Cluj Napoca
emil boc

Emil Boc a vorbit luni seara, la Digi24, despre greva de la STB. „Este inadmisibil, când ai o sentință judecătorească, sentință ce declară o grevă ilegală, ca cineva din statul român să nu o respecte și să nu se întâmple nimic”, a spus edilul municipiului Cluj-Napoca. „I-aș fi dat afară imediat pe cei care nu aplică o sentință, cu dosarele penale aferente. N-aș fi stat să mă rog de nimeni, când am o decizie judecătorească în folosul cetățenilor”, a mai spus Emil Boc.

În primul rând eu sunt consternat de faptul că într-o țară a Uniunii Europene, deciziile justiției nu se aplică. Este inadmisibil, când ai o sentință judecătorească, sentință ce declară o grevă ilegală, ca cineva din statul român să nu o respecte și să nu se întâmple nimic. Acest lucru, pentru mine este de departe cea mai mare surpriză neplăcută, pentru că românii, în primul rând consideră că statul român trebuie să fie puternic și să avem o Românie funcțională. Or, când ai o decizie a justiției, nimeni nu trebuie să comenteze, ci trebuie pur și simplu să o aplice. Iar cine nu își face datoria, trebuie să plece”, a mai spus Emil Boc, primarul Clujului.

Aș fi pus în executare silită această decizie a instanței de judecată, căutând mijloace alternative. În primul rând, i-aș fi dat afară imediat pe cei care nu aplică o sentință judecătorească, cu dosarele penale aferente, și aș fi găsit mijloace alternative ca să fac serviciul funcțional. Nu am detaliile la îndemână, dar pe acest principiu aș fi acționat. N-aș fi stat să mă rog de nimeni, când am o decizie judecătorească în folosul cetățenilor”, a mai spus Emil Boc.

„Așa ceva nu este posibil într-o țară care vrea să fie membră cu drepturi depline și respectată în Uniunea Europeană. De aceea, eu consider că autoritățile statului, indiferent de culoare politică, trebuie să-și facă datoria. Pentru că numai așa putem câștiga încrederea cetățenilor în democrație și în statul de drept, și în instituțiile statului. Pentru că, până la urmă, suntem plătiți de către cetățeni, ca prin instituțiile statului să le oferim cele mai bune servicii”, a mai spus Emil Boc.

Join the Conversation

1 Comment

  1. Esti un securist de toata lauda. Acum te dai cu cetatenii romaniei, nu-ti e rusine? Dar cand ai lasat romanii cu salariile taiate iar voi v-ati facut stocuri de euro, cu cine tineai, imbecilule.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *