marți, septembrie 15, 2026
23.5 C
București

Informații importante în scandalul cu acuzații grele la adresa fraţilor Tate: Cum a fost clasat un caz după intervenţia unui poliţist

Poliția Ilfov stă pe un butoi cu pulbere. Cum a reuşit omul-cheie din anturajul celebrilor milionari Andrew şi Tristan Tate să intermedieze clasarea unui dosar în care era implicată o tânără care a adus acuzații grave la adresa lor.

S-ar fi întâmplat înainte de primele descinderi din luna aprilie a anului trecut. Atunci, perchezițiile acasă la frații Tate au fost făcute, în mare secret, de Poliția Ilfov, la sesizarea Ambasadei Statelor Unite la București

În acest moment, Poliția Ilfov stă pe un butoi cu pulbere pentru că, potrivit unor surse, anterior acestor percheziții, din luna aprilie o tânără ar fi scăpat cu fuga din imobilul deținut de frații Tate din Pipera, dezvăluie Antena 3 CNN.

Femeia s-ar fi dus direct la Poliția Voluntară. Acolo a reclamat faptul că era ținută împotriva voinței sale în vila din Pipera și că era obligată de către frații Tate, dar și de către celelalte 2 tinere din dosar, să producă material pornografic pentru site-urile pentru adulți.

A dat o declarație scrisă în acest sens, însă polițistul care a preluat această reclamație ar fi sunat-o pe fosta polițistă, pe fosta sa colegă și ar fi chemat-o la sediu.

Acolo, cei doi, actualul polițist și fosta polițist, ar fi insistat asupra tinerei să-și retragă reclamația, ce ceea ce s-ar fi și întâmplat. Pentru că dosarul a fost clasat.

Zilele trecute procurorii DIICOT au cerut la instanță redeschiderea dosarului și redeschiderea urmăririi penale în acest caz.

La rândul său, Andrew le-a spus jurnaliștilor că “nu există justiție în România”. Alături de cei doi fraţi la sediul DIICOT a fost adusă și fosta polițistă implicată în acest dosar.

Ultimele știri

Alin Tișe critică dur conducerea PNL. Avertisment pentru anticipatele parlamentare.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, atacă conducerea PNL...

Călin Georgescu, numit „președinte ales” la o mănăstire din Oradea. Episcopia anunță anchetă

Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei reacționează la o afirmație...

Nicușor Dan a vrut să explice de ce amână din nou raportul despre anularea alegerilor din 2024. „Lucruri extrem de tehnice”

Președintele Nicușor Dan a declarat că publicarea raportului despre...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine