Județul Suceava e în carantină totală. Câți infectați cu noul coronavirus umblă liberi pe străzi

Județul Suceava e în carantină totală, după ce bilanțul persoanelor infectat numai acolo a sărit de 500 de persoane. Măsura a fost luată luni seara printr-o nouă ordonanță militară, care a stabilit localitățile roșii și zonele tampon. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a explicat că unul din motivele pentru care a fost luată decizia este faptul că mulți oameni nu au respectat izolarea și carantina. Nelu Tătaru susține că până în 1.000 de oameni din oraș ar putea fi purtători ai Covid-19.

„La Suceava am avut transmitere comunitară accentuată, accelerată și pe fondul multor persoane infectate, dar și pe fondul unor necorelări sau erori medicale, ale managementului local, cât și al unor anchete epidemiologice care nu și-au găsit finalul, având în vedere că majoritatea celor care trebuiau să facă aceste anchete sau cei care tratau au fost afectați”, a declarat ministrul arată PsNews

Județul Suceava e în carantină totală. Nelu Tătaru a explicat că infectările cu noul coronavirus au fost grăbite și de faptul că mulți oameni nu au respectat izolarea și carantina.

„Și în acest moment considerăm că sunt până în 1000 de persoane care sunt purtători și care circulă liber prin Suceava. Pentru asta avem și motivul carantinării Sucevei”, a spus ministrul Sănătății

„Se instituie pe perioada stării de urgență, măsura de carantinare în municipiul Suceava și în zona limitrofă formată din următoarele opt comune: Adâncata, Salcea, Ipotești, Bosanci, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei” arată textul Ordonanței Militare nr.6.

Ultimele știri

Cine a garantat pentru Luca Niculescu în PSD. Premierul ar fi cerut apoi să-l păstreze în Guvern, unde a preluat și un minister-cheie

Marian Neacșu ar fi garantat în PSD pentru Luca Niculescu, iar premierul ar fi cerut păstrarea sa ca vicepremier, scrie Adevărul.

ANAF nu a recuperat banii de la Klaus Iohannis. Șeful Fiscului promite că va merge până la capăt

ANAF nu a reușit să recupereze aproape 4,7 milioane de lei de la Klaus Iohannis. Dosarul se judecă acum la Tribunalul Hunedoara.

România are 60,2 miliarde de euro pe masă, dar riscă să nu poată folosi toți banii. Avertisment privind viitorul mecanism de finanțare

Victor Negrescu avertizează că România riscă să nu poată folosi integral cele 60,2 miliarde de euro europene alocate pentru 2028–2034.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine