Klaus Iohannis promite „în foarte scurt timp” legea alegerii primarilor în două tururi

Alegerea primarilor se va face în două tururi începând cu alegerile din vară, a spus președintele Klaus Iohannis miercuri. Modificarea legislației electorale va fi făcută de Guvern „în foarte scurt timp” a precizat președintele României, fără să ofere alte amănunte.

Întrebat dacă este vorba despre o ordonanță de urgență, șeful statului a spus că Guvernul este cel care va face publică varianta la care va recurge.

„În foarte scurt timp Guvernul va promova o legislație pentru alegerea primarilor în două tururi”, a afirmat Iohannis, potrivit Hotnews.

“Veți primi de la guvern variantele pe care le va promova” a mai spus Klaus Iohannis, evitând să răspundă dacă guvernul condus de Ludovic Orban va alege varianta asumării răspunderii.

Săptămâna trecută, premierul Ludovic Orban spunea că ia în calcul mai multe variante pentru a se reveni la varianta inițială a legii electorale, alegerea primarilor în două tururi, fie prin adoptarea unui proiect de lege în Parlament, fie prin asumarea răspunderii de către Guvern sau prin ordonanță de urgență.

„PNL susține alegerea primarilor în două tururi. Am depus un proiect de lege care este în dezbaterea Camerei Deputaților. Am căutat să ajungem la vot final, pentru acolo există un numr de 173-174 de deputați care ar putea să voteze acest proiect de lege. PSD a scos de la naftalină Comisia de cod electoral, i-a prelungit cu trei luni activitatea și a trimis proiectul alegerii primarilor în două tururi. De fapt sunt mai multe, unul PNL, unul USR și unul PMP. Vom încerca să aducem în plenul Camerei Deputaților să încercăm să producem o mobilizare. Mai avem la dispoziție două variante, fie angajarea răspunderii, fie o ordonanță de urgență. V-am spus care sunt posibilitățile pe care le avem la dispoziție”, a spus Ludovic Orban, joia trecută.

„V-am spus soluțiile pentru ca primarii să fie aleși printr-un vot democratic, legitim. Noi ne dorim ca alegerile locale de anul acesta să se bazeze pe alegeri democratice și primarii să fie aleși în două tururi” a precizat Orban.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine