Masca va fi obligatorie la școală, o dată cu începerea noului an școlar. Cel puțin așa vor să impună autoritățile sanitare, potrivit vicepremierului Raluca Turcan. Restul măsurilor adoptate la examenele de bacalaureat și evaluare națională, precum dezinfectarea mâinilor sau folosirea unor circuite separate de intrare-ieșire sunt și ele luate în calcul în anul școlar 2020-2021.

Vicepremierul Raluca Turcan a afirmat că dorinţa autorităţilor este masca de protecţie să fie obligatorie în şcoli, atât pentru elevi, cât şi pentru profesori. Pentru începerea noului an școlar sunt proceduri definitivate şi proceduri în curs de definitivare, la nivelul Ministerului Sănătății, a spus ea la Digi24.

„Sunt proceduri definitivate şi proceduri în curs de definitivare. Unele reguli, inclusiv modul de evaluare a gradului de risc pentru unele comunităţi şi implicit şcoli, nu este stabilit de politicieni, aşa cum fals probabil se vor grăbi unii să transmită, ci de specialişti în sănătate publică. Toate regulile sanitare vor fi detaliate de către Ministerul Sănătăţii tocmai pentru că ele trebuie să fie sigure din punct de vedere al sănătăţii, dar şi aplicabile pentru că e foarte posibil să vină un om politic şi să spună, ştiu eu, trebuie să fie distanţa de patru metru între elevi. În mod firesc ne întrebăm cu toţii cei care suntem responsabili cum poţi să faci în România anului 2020 în care infrastructura şcolară a fost mai degrabă uitată decât susţinută în ultimii 30 de ani. Aceste reguli sanitare sunt testate pe fiecare unitate şcolară de Ministerul Educaţiei şi în felul acesta vom veni cu ghidul final de măsuri sanitare pentru fiecare unitate şcolară”, a spus Raluca Turcan.

Întrebată dacă la şcoală elevii şi profesorii vor purta mască de protecţie, ea a răspuns: “Dorinţa noastră este ca masca să fie obligatorie. Şi pentru copii, şi pentru profesori”.

Vicepremierul a mai fost întrebat dacă elevii vor sta în bancă la fel cum au stat până acum.

”Aceste detalii vor fi anunţate după ce Ministerul Educaţiei vizează această analiză pe infrastructura şcolara raportată la numărul de elevi în general, dar şi la numărul de elevi la clasă. Distanţa exactă între copii o vom anunţa şi în funcţie de capacitatea de implementare. Specialiştii care lucrează în Ministerul Sănătăţii şi INSP vor propune exact acel set de măsuri sanitare care să genereze un confort şi pentru copii în clasă, dar şi siguranţă pentru părinţi, pentru profesori, că odată plecaţi la şcoală nu se vor îmbolnăvi”, a explicat Raluca Turcan.

Masca va fi obligatorie la școală. Raluca Turcan  a mai spus că pe lângă portul măştii în şcoli pot exista şi măsuri precum dezinfectarea mâinilor, igienizarea sălii de clasă sau crearea unor circuite de intrare-ieşire.

„Portul măştii este o primă condiţie importantă. De asemenea, pot exista şi celelalte măsuri cu care oarecum ne-am obişnuit, dezinfectarea mâinilor, igienizarea sălii de clasă, aerisirea sălii de clasă, crearea unor circuite de intrare, de ieşire în clasă. De aceea, e importat pasul de astăzi pentru că toată lumea trebuie să ştie că începe şcoala, că existau tot felul de speculaţii. E important ca şi cei care au în subordine infrastructura şcolară să înţeleagă că această problemă este şi la ei şi vor avea un rol decizional. Dacă şcolile îndeplinesc toate condiţiile depinde foarte mult şi de modul în care se implică primarul, inspectorul şcolar, prefectul în colaborarea cu direcţiile de sănătate publică”, a explicat vicepremierul.

Turcan a mai spus că este analizată posibilitatea ca elevii cu probleme medicale să poată sta acasă şi urmări lecţiile online.

“Vom evalua această posibilitate şi vom anunţa. La solicitarea părintelui cu argumentaţie de boală, cu probleme de sănătate, ar trebui să se poată”, a mai afirmat Turcan.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *