luni, aprilie 13, 2026
12.6 C
București

Ce se întâmplă cu medicii care refuză să se vaccineze, a spus Raed Arafat

Medicii care refuză vaccinul au atras criticile secretarului de stat Raed Arafat. El crede că aceștia ar trebuie să fie voluntari și nu să fie obligați, și ar trebui să-și dea seama de necesitatea vaccinării în condițiile în care mor oameni din cauza coronavirusului.

„Cred că, totuși, ar trebui să analizeze poziția lor, să se consulte cu specialiștii în domeniu și să-și amintească ce au avut la ei în spitale pe perioada valurilor prin care am trecut. Adică am văzut suferință, am văzut oameni murind cu zile, am văzut oameni care puteau fi salvați dacă aveam vaccinul mai devreme. Acum că avem vaccinul e ridicol să nu ne vaccinăm și apoi să stăm să ne mirăm de ce intrăm în noul val, de ce mor oameni” a declarat Raed Arafat, în cadrul unei vizite la un centrul de vaccinare din Câmpulung Moldovenesc, potrivit B1TV.

Șeful DSU a mai transmis ca vrea ca medicii să se vaccineze în mod voluntar.

„Nu s-a pus problema de a-i obliga”, a punctat Arafat.

Medicii care refuză vaccinul. Săptămâna trecută, Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, a declarat că e inacceptabil ca personalul medical să aibă reticență la vaccinare.

Întrebată dacă un asistent care nu se vaccinează poate intra în sala de operație, Ioana MIhăilă a răspuns: „În principiu, am prefera ca asistentul medical nevaccinat, netrecut prin boală, să nu aibă interacțiune directă sau ea să fie limitată, sau echipament complet de protecție”.

Ultimele știri

Primul semnal de la Kremlin după căderea lui Orban și o profeție sumbră. „Verificați dacă am dreptate peste 4 luni”

Kirill Dmitriev, șeful Fondului suveran al Rusiei, a comentat...

‘S-a terminat!’: strigătul de eliberare al maghiarilor, după un vot istoric cu o prezență record de 80%

Capitala Ungariei, Budapesta, a fost scena unor sărbători masive...

Ursula von der Leyen, prima reacție după înfrângerea lui Orban: „Ungaria a ales Europa”

Viktor Orbán a recunoscut înfrângerea în fața partidului pro-european...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine