joi, septembrie 24, 2026
14.2 C
București

Câte infectări sunt prognozate pentru valul cinci în România. Alexandru Rafila vrea cât mai repede certificat verde obligatoriu

Numărul infectărilor în valul cinci va ajunge la 800.000, estimează ministrul sănătății, Alexandru Rafila. În aceste condiții, demnitarul cere introducerea rapidă a obligativității certificatului verde. Cu cât întârzie adoptarea acestuia, cu atât eficacitatea lui va deveni mai puţin relevantă, susține Alexandru Rafila.

Probabil că săptămânile următoare vor fi hotărâtoare şi vom avea un răspuns legat de acest certificat. Cu cât se introduce mai târziu în evoluţia unui val pandemic, cu atât utilitatea lui scade”, a declarat marți Alexandru Rafila, într-o intervenție la Antena 3.

Ministrul a mai spus că se aşteaptă ca în valul 5 să avem un număr dublu de cazuri, față de valul 4, când au fost confirmate, în total, 400.000 de îmbolnăviri.

“În valul 4 am avut circa 400.000 de îmbolnăviri confirmate, prin diagnostic. Câte îmbolnăviri vom avea în valul 5 rămâne de văzut – noi estimăm probabil o dublare a numărului de cazuri în acest val”, a afirmat Rafila.

Vârful a fost în 19 octombrie au fost înregistrate peste 18.800 de infectări în interval de 24 de ore.

Ultimele știri

Guvernul Siegfried Mureșan „e un episod încheiat”: înalt oficial AUR / „Nu are nicio şansă”

Petrișor Peiu spune că AUR ar discuta cu PSD despre o majoritate, dar negocierile trebuie făcute înainte de consultările de la Cotroceni.

Un fenomen „El Niño” de o intensitate neobișnuită ar putea provoca 451.000 de decese în următoarele șase luni. Zonele cele mai afectate

Cercetătorii avertizează că un El Niño de intensitate record ar putea provoca 451.000 de decese suplimentare în următoarele șase luni.

Cu cine își „bea cafeaua” Petrișor Peiu? Liderul AUR răspunde speculațiilor despre PSD și PNL: „De acolo îmi vin și influențele politice”

Petrișor Peiu răspunde ironic celor care speculau că ar fi influențat politic de lideri PSD sau PNL.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine