O femeie a murit în mașina de gunoi, la Constanța. Primele concluzii ale polițiștilor

O femeie a murit în mașina de gunoi, la Constanța. Femeia încerca să-și golească pubela, dar s-a dezechilibrat. Primele concluzii din ancheta poliției arată că victima ar fi fost de vine, prin folosirea necorespunzătoare a echipamentelor.

Femeia din Cumpăna, județul Constanța, a avut un sfârșit cumplit după ce a căzut în autospeciala de transport gunoi, joi dimineață.

Femeia, care avea 49 de ani, încerca să golească o pubelă, când a căzut în autospeciala de transport gunoi, relatează B1TV.

„Din primele informații, se pare că aceasta, din cauza manipulării defectuoase a pubelei și a urcării neautorizate pe un suport de ridicare al autospecialei de transport, concomitent cu prinderea necorespunzătoare în cleștii de ridicare, ar fi alunecat și căzut de la o înălțime de 1 metru, iar pubela s-ar fi desprins și ar fi căzut asupra acesteia”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța.

Femeia avea urme de violență în zona toracică, rezultate din presiunea exercitată prin căderea pubelei, dar cauza exactă a decesului va fi stabilită la necropsie.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Ultimele știri

Ciprian Ciucu explică haosul din șantierele de tramvai. „Puneam în pericol tramvaie achiziționate cu sute de milioane de euro”

Ciprian Ciucu explică de ce a deschis simultan mai multe șantiere pentru refacerea liniilor de tramvai din București.

România riscă să piardă 3,4 miliarde de euro din PNRR. Comisia Europeană decide luna aceasta soarta banilor

România se așteaptă să primească doar 3 din cele 6,4 miliarde de euro rămase prin PNRR. Restul riscă suspendarea.

Sorin Grindeanu, către Alice Weidel: să-și ceară scuze românilor din Germania

Sorin Grindeanu îi cere liderei AfD, Alice Weidel, să-și retragă afirmațiile despre românii din Germania și să ceară scuze.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine