Pacienți declarați morți, deși sunt vii. Doi bucureșteni, mamă şi fiu
Pacienți declarați morți, deși sunt vii. Doi bucureșteni, mamă şi fiu

Pacienți declarați morți, deși sunt vii. Doi bucureșteni, mamă şi fiu, au avut parte recent de şocul vieţii lor. Au aflat că sunt declarați morţi în baza de date a Casei de Asigurări, când au avut nevoie de o rețetă de la medic. Doctorul a restartat calculatorul, sperând că eroarea va dispărea, dar nu a putut să-i ajute astfel că oamenii s-au adresat Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Adrian Popescu a fost joi dimineață la medicul specialist, a să obțină o rețetă de continuare a tratamentului. În cabinetul medicului, a avut parte de o surpriză neplăcută, relatează Digi24.

Adrian Popescu: „Doctora care mă consultă și îmi dă rețeta mi-a spus că mama figurează decedată. După care i-am arătat pe telefon camera din curte, unde mama făcea curat. S-a dus, a mai vorbit cu o altă doctoră, au restartat sistemul Casei Naționale de Asigurări, după care la mama tot îi dădea că este decedată. Moment în care au băgat și cardul meu de sănătate și apăream și eu tot decedat.”

Pacientul a fost pus să mai aștepte. Sistemul a mai fost încă o dată restartat, dar degeaba.

Adrian Popescu: „M-a chemat, mi-a spus că nu s-a rezolvat. Mi-a dat câteva medicamente, ca să am zilele astea, până o să se rezolve situația.”

Pacientul a sunat la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, le-a explicat situația, iar un reprezentant al instituției i-a zis să se ducă la sediul CNAS împreună cu mama sa, lucru pe care l-a refuzat.

Georgeta Popescu, 80 de ani: „M-a găsit decedată. Le-aș transmite să fie mai atenți. O să cer despăgubiri.”

Pacienți declarați morți, deși sunt vii. Medicul specialist a confirmat varianta pacientului. .

– Un pacient Popescu spune că a venit împreună cu mama lui la dvs astăzi. Atunci când a fost verificat cardul în softul CNAS au figurat amândoi ca decedați?

– Da, sunt niște revizii. În perioada asta se face raportarea la Casa de Sănătate pentru serviciile lunii august și funcționează mai greu și dă tot felul de erori.

Nu doar softul folosit de medici are probleme. Am intrat pe site-ul CNAS, unde fiecare român poate verifica dacă are asigurare de sănătate. Motorul de căutare nu a funcționat.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *