Pensiile vor fi recalculate pe baza legii aflate în vigoare, afirmă Turcan
Pensiile vor fi recalculate pe baza legii aflate în vigoare, afirmă Turcan

Pensiile vor fi recalculate pe baza legii aflate în vigoare din anul 2010, a anunțat ministrul muncii, Raluca Turcan. Mărirea cu 40% adoptată de PSD chiar înainte de a ieși de la guvernare va amânată pentru viitor, fără a putea fi oferit un termen clar. „Legea care a fost vânturată în faţa a milioane de pensionari într-un mod cât se poate de cinic practic va fi cel mai probabil prorogată” s-a referit Raluca Turcan la actul normativ promovat de PSD.

Raluca Turcan a anunțat că joi va emite un ordin de ministru pentru declanșarea recalculării pensiilor.

În acest moment aş putea spune că anul acesta pensiile vor fi calculate pe baza legii în vigoare, iar legea care a fost vânturată în faţa a milioane de pensionari într-un mod cât se poate de cinic practic va fi cel mai probabil prorogată, astfel încât, în paralel cu calcularea pensiilor pe actuala formulă, să pregătim o nouă lege a pensiilor sustenabilă din punct de vedere financiar, care să aducă contributivitate şi echitate în sistemul de pensii, iar undeva anul viitor pensiile să intre la plată în acest sistem nou, în baza unei noi legi a pensiilor. Ca atare, mâine voi declanşa ceea ce trebuia făcut încă din iulie, cred, 2019 şi anume să dau un ordin de ministru prin care să fie revizuite, evaluate toate dosarele de pensie în baza unor informaţii care vor fi necesare în formula de recalculare a acestor pensii. Începem acest proces de evaluare a dosarelor de pensie, aproximativ 5 milioane, cu structura actuală, cu toate că inclusiv din anul 2019 ar fi trebuit pregătită infrastructura, echipamente, softuri şi oameni”, a spus Raluca Turcan, miercuri seara, la postul public de televiziune, potrivit B1TV.

Întrebată dacă vor exista şi scăderi de pensii, ea a afirmat că nu se vor opera scăderi de pensii, ci o recalculare, astfel încât să fie introduși mai mulţi indicatori care să reflecte contributivitatea în valoarea pensiei, iar cei care ar obţine pe noua formulă pensii mai mici vor rămâne la nivelul actual.

Legea 263 din 2010 prevede ca începând cu anul 2021, valoarea punctului de pensie să se indexeze anual anual cu 100% rata inflației, la care se va adăuga 45% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut, înregistrate în anul precedent. Procentul din creştere reală a câştigului salarial mediu brut, luat în considerare la indexarea anuală a valorii punctului de pensie, urmează a se reduce, gradual, cu câte 5 % în fiecare an.

Voi anunţa mâine(nr. joi) în conferinţa de presă care sunt indicatorii pe care îi vom lua în considerare în evaluarea acestor dosare…Mai merită spus un lucru. Pensiile vor fi recalculate pe o formulă. Formula aceasta va fi introdusă în noua lege a pensiilor. Până când eu nu negociez această formulă cu toate partidele din coaliţie, cu partenerii sociali, eu nu voi putea s-o fac publică. De aceea, mâine eu voi prezenta indicatorii pe care îi vom lua în calcul în evaluarea acestor dosare. Îi voi introduce în acel şablon electronic, astfel încât eu, în momentul în care am formula finală, să pot să jonglez cu el”, a explicat Raluca Turcan.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *