Primul centru de donații s-a deschis în București, pentru obiecte variate
Primul centru de donații s-a deschis în București, pentru obiecte variate

Primul centru de donații s-a deschis în București. Obiectele de care nu mai avem nevoie, de la îmbrăcăminte, încălțăminte, electrocasnice și electronice, toate pot fi donate în primul centru specializat. Le vor ajunge la aceia dintre noi care au nevoie de ele, dar nu își permit să le cumpere.

Se numește „centru de economie circulară” și a fost deschis pe Calea Plevnei nr. 98, Sector 1. Zilnic, de luni până sâmbătă, de la ora 8 dimineața la 8 seara, la centrul de pe Calea Plevnei nr. 98, Sector 1, puteți aduce de la haine, jucării și cărți până la electrocasnice și mobilă. Singura condiție e ca obiectele să nu fie deteriorate, relatează Digi 24. Așa puteți aduce o bucurie persoanelor care nu au fost atât de norocoase.

Cristian Filip, președinte Eco Durabil: În încăperea destinată electronicelor, verificăm să vedem că funcționează și în cazul în care sunt defecte, noi le reparăm ca ele să ajungă în starea cea mai bună către cei care au nevoie. De exemplu această lampă acum va aduce o bucurie unui copil pentru că va putea să citească sau să își facă temele la lumina lămpii și nu la o lumânare.”

Centru de donații.  Prin același proces de recondiționare trece și mobila. Iar jucăriile și hainele aduse aici sunt spălate și dezinfectate înainte de a fi donate.

Cosmina Simian Nicolescu, director general Direcția Generală de Asistență Socială București: „Dincolo de a dărui și a primi ceva, acest centru are o importantă componentă educativă de a educa generațiile viitoare în a consuma mai puține resurse, în a-și cumpăra mai puține lucruri, în a-și dori mai puține lucruri materiale și a proteja mediul înconjurător.”

Conceptul de economie circulară este prea puțin cunoscut în România. Doar 11% dintre deșeuri ajung să fie refolosite, reutilizate sau recondiționate.

Constantin Damov, reprezentant al Coaliției pentru Economie Circulară: „România a căzut în capcana consumismului exagerat. Nu trebuie să aruncăm lucrurile care mai pot fi refolosite. Economia circulară rezolvă 2 lucruri: nu mai generăm deșeuri, pe de o parte, oprim risipa și satisfacem nevoile a celor care au rămas la un nivel de trai încă departe de cei care au ajuns în zona de consumism.”

Economia circulară este văzută pe termen lung ca soluția la criza de mediu cu care se confruntă planeta. În primul rând, reciclarea și refolosirea obiectelor trebuie să devină un obicei pentru fiecare dintre noi. La fel de important este ca procesul de producție să se bazeze cât mai mult pe reutilizarea resurselor și a deșeurilor.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *