Proteste împotriva restricțiilor. Sute de persoane au protestat
Proteste împotriva restricțiilor. Sute de persoane au protestat

Proteste împotriva restricțiilor. Sute de persoane au protestat, luni seară, în Capitală și în mai multe orașe din țară împotriva de noilor restricții impuse de Guvern în lupta cu pandemia de coronavirus. Manifestații similare au avut loc și în alte orașe din țară.

Oamenii au scandat împotriva „dictaturii medicale”, au cerut libertate și au dat foc măștilor de protecție. Unii au fluturat steaguri tricolore sau cu sigla Alianței pentru Unirea Românilor (AUR). De altfel, acțiunea a fost anunțată de AUR.

La manifestația din București, un bărbat a fost ridicat de jandarmi. Individul nu a vrut să poarte mască, nici să se legitimeze și a devenit recalcitrant.

„Bărbatul a refuzat să poarte masca de protecţie, motiv pentru care i s-a pus în vedere să se legitimeze. A refuzat legitimarea, a devenit agresiv, a adresat injurii şi a refuzat solicitarea jandarmilor de a-i însoţi la secţia de poliţie, în vederea stabilirii identităţii, conform procedurii în vigoare. A încercat să smulgă materialele din dotarea jandarmilor şi a lovit cu picioarele. Prin urmare, a fost reţinut şi condus la secţia de poliţie, pentru luarea măsurilor legale ce se impun”, a transmis Jandarmeria Bucureşti.

La protestul din București au participat și sindicaliști de la metrou, în frunte cu Ion Rădoi. La manifestație a fost și George Simion, coliderul AUR, formațiunea care a lansat apelul la protest și senatoarea Diana Șoșoacă, exclusă din grupul parlamentar al AUR.

„Călcaţi pe cap Pas cu Pas”

Manifestații cu zeci și sute de persoane au mai fost în Brașov, Buzău, Ploiești, Pitești, Timișoara și Iași.

La Sibiu, peste 400 de persoane au participat la acţiunea de protest. La Timișoara alte câteva sute au ieșit pe străzi. Unele au protestat inclusiv în fața casei primarului Dominic Fritz.Au venit cu steaguri tricolore, steaguri cu sigla AUR, dar şi vuvuzele şi fluiere. Ei au scandat ”Libertate”, ”Ieşi afară, nu uita asta e şi ţara ta”, ”Ale, ale, ale o dorinţă sinceră, România liberă”. Mai mulţi bărbaţi au dat foc câtorva măşti de protecţie, informează News.ro.

La Cluj-Napoca, zeci de protestatari s-au adunat pe trotuarul din fața prefecturii cu pancarte cu mesaje precum „Cât mai răbdaţi?”, „Jos Guvernul terorist”, „Călcaţi pe cap Pas cu Pas”.

Peste 100 de persoane s-au strâns și în faţa Prefecturii Constanţa pentru a manifesta împotriva noilor restricții. Ei au pancarte pe care scrie “Libertate te iubim, ori învingem ori murim”, “Demisia Guvernului”, “Demisia preşedintelui”, “Demisia lui Arafat”, “Alegeri anticipate”. Ei scandează “Libertate, libertate”, “Constanţa, trezeşte-te”, “Jos Chiţac”.

“Aş vrea să oprească toata mascarada asta cu COVID-ul, ne-a săturat, am mâncat momeala asta un an de zile”, a spus Ana-Maria, unul dintre protestatari.

Circa 700 de români au manifestat împotriva restricțiilor și în Galați. Aici, jandarmii au fost nevoiți să se mobilizeze pentru a apăra Prefectura, unii dintre manifestanți încercând să intre în clădire. La Brăila, protestatarii au pătruns pe carosabil şi au blocat circulaţia preţ de câteva minute chiar în dreptul Spitalului Judeţean. Sute de oameni și-au strigat nemulțimirile în stradă și la Brașov.

 

Proteste împotriva restricțiilor. La Pitești s-au auzit scandări xenofobe: protestatarii au strigat „Afară, afară, cu ungurii din ţară”.

La Bacău, unii protestatari s-au oprit la Spitalul Municipal ”Sfânta Maria”, în fața cărui au strigat ”Hoții!” și ”Asasinii!”.

Manifestanții anti-restricții din Bacău au strigat ”Hoții!” și ”Asasinii!” în fața spitalului municipal.

În Galați, jandarmii au mobilizat trupele speciale ca să apere Prefectura, în condițiile în care manifestanții au încercat să intre în instituție.

 

Proteste împotriva restricțiilor. Reacția lui Raed Arafat

 

Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a afirmat că românii care protestează vin cu opinii pe care trebuie să le probeze, întrucât realitatea pandemiei este alta: „Nu am ce să comentez, decât că protestează şi vin cu puncte de vedere pe care trebuie să le probeze. Realitatea din România este alta din punct de vedere a pandemiei”.

Luni dimineață, premierul Florin Cîțu a susținut că-i înțelege pe români că au obosit după un an de pandemie, dar este esențial ca regulile să fie în continuare respectate: „Oamenii trebuie să respecte legea, toți trebuie să respectăm legea! Eu îi înțeleg pe români că, după un an de zile, au obosit. Toți am obosit. Ne luptăm cu pandemia de un an de zile și am depus toate eforturile”.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *