Raluca Turcan a solicitat să fie amendată pentru nepurtarea măștii: „A fost o neatenție”

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a cerut să fie amendată pentru nepurtarea măștii, după ce a fost surprinsă în acest mod la o acțiune de împădurire la care a participat, în județul Sibiu.

„Am solicitat să fiu amendată. Consider că este corect, chiar dacă au fost doar câteva momente și în tot restul timpului, am respectat regulile. A fost o neatenție , pentru care îmi pare rău, nicidecum nu a fost o sfidare sau nepăsare”, a declarat Raluca Turcan, ministrul Muncii.

Raluca Turcan a solicitat să fie amendată pentru nepurtarea măștii: „A fost o neatenție”

„Înțeleg criticile și mi le asum, dar trebuie să explic și manipulările care au apărut mai ales în mediul on-line: într-un mod tipic lor, cei de la PSD au suprapus imagini de la acțiunea de împădurire cu fotografii mai vechi, cum este fotografia în care apar la masă alături de echipa mea din Sibiu, asta arată și direcția vădit manipulatoare a acestei situații”, a mai spus ministrul Muncii Raluca Turcan.

„Este important să respectăm toți regulile, este important să rămânem prudenți și să ne protejăm sănătatea noastră și pe a celor din jurul nostru. Înțeleg că oamenii au obosit cu toții, dar trebuie să rămânem prudenți și să accelerăm vaccinarea. Putem fi mai bine în scurt timp”, a scris Raluca Turcan pe pagina sa de Facebook.

Raluca Turcan a declarat pentru G4Media că participanții la acțiune au trebuit să facă teste antigen înainte și că distanțarea a fost “în general respectată”.

”Condiția pentru participarea la acțiunea de împădurire a fost ca fiecare participant să facă un test antigen. De asemenea, la locația din aer liber au fost disponibile măști si dezinfectanți. Cea mai apropiată localitate se afla la 6 km, unde rata de infectare era de 0,33. Fotografiile pe care le invocați nu sunt reprezentative pentru ansamblul celor aproximativ 5 ore petrecute în aer liber. Distanțarea a fost în general respectată iar măștile au fost purtate, cu puține excepții, de regulă când se făceau fotografii, se servea masa sau când se consumau băuturi răcoritoare”, a explicat Raluca Turcan, potrivit G4Media.ro.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *