Raluca Turcan: Sunt bani pentru majorarea pensiilor
Actualitate

Raluca Turcan: Sunt bani pentru majorarea pensiilor, nu văd de ce acest subiect trebuie să fie în permanenţă rostogolit”

Sunt bani pentru mărirea pensiilor, a spus vicepremierul Raluca Turcan, precizând că sumele necesare au fost deja prevăzute în buget. „Sunt bani pentru majorarea pensiilor, nu văd de ce acest subiect trebuie să fie în permanenţă rostogolit” a spus Raluca Turcan.

Românii nu au motive de îngrijorare cu privire la plata pensiilor, chiar dacă acestea vor fi majorate, a spus vicepremierul Raluca Turcan. Ea a menționat că guvernul face eforturi ca să asigure plata tuturor sumelor datorate în ciuda găurilor lăsate în buget de guvernarea PSD.

„Eu cred că aici trebuie adăugat şi punctul de vedere al premierului, care astăzi a afirmat că există bani alocaţi pentru creşterea pensiilor. Şi o completare pe care eu îmi permit să o fac este următoarea: românii nu au de ce se îngrijora. În momentul în care PNL a ajuns la guvernare şi a fost instalat guvernul Orban, noi am fost preocupaţi de bunăstare şi am luat o serie de măsuri care într-adevăr ţintesc acolo unde este nevoie, sprijină mediul de afaceri, atrage fonduri europene, astfel încât România să se dezvolte şi românii să aibă bunăstare. Sunt bani pentru majorarea pensiilor, nu văd de ce acest subiect trebuie să fie în permanenţă rostogolit, atâta timp cât în bugetul de stat, pe care noi l-am făcut cu nişte uriaşe presiuni financiare lăsate în braţe de guvernul precedent, am inclus bani pentru majorarea pensiilor”, a declarat Raluca Turcan, miercuri, într-o conferinţă de presă, potrivit PSNews.

Aceeași poziție a avut-o anterior și premierul Ludovic Orban, care a spus asta după consultări cu ministrul finanțelor, Florin Cîțu. Pe scurt, „vom crește pensiile” este promisiunea lui Orban.

„Poziţia guvernului este exprimată de ministrul Finanţelor şi de mine. Noi am prevăzut în legea bugetului de stat şi în legea bugetului asigurărilor sociale de stat suma necesară pentru aplicarea legii pensiilor şi, ca atare, vom creşte pensiile”, a declarat Orban.

1 comment

Daniel Zamfir e convins că Ministrul finanțelor Florin Cîțu „va da socoteală” 27 ianuarie 2020 at 19:56

[…] într-o postare pe pagina sa de Facebook, Daniel Zamfir susţinea că ministrul finanţelor Florin Cîțu împrumută de pe pieţele externe miliarde de euro, la cea mai mare dobândă de pe piaţă – […]

Reply

Leave a Comment