Sunt sporuri inventate, iar inechitățile există și în sistemul public
Sunt sporuri inventate, iar inechitățile există și în sistemul public

Sunt sporuri inventate, iar inechitățile există și în sistemul public, unde unele instituțiile sunt subdimensionate, altele se lăfăie pe bani publici, consideră ministrul muncii, Raluca Turcan. E nevoie de o reașezare a angajaților în sectorul public, deoarece există structuri supraîncărcate cu sarcini, dar personal puțin, și altele care „se lăfăie pe bani publici”.

Raluca Turcan a declarat că și în sistemul bugetar sunt salarii mici, însă sporurile nu ar trebui să depășească 20% din salariul de bază, relatează B1TV

S-au adus prea multe modificări la Legea salarizării aflată în vigoare și că sunt mai multe tipuri de salarii în plată, unele raportate la nivelul anului 2019, altele la nivelul anului 2022, consideră ministrul muncii.

De asemenea, au fost sporuri inventate doar pentru a masca necesitatea majorării unor salarii pentru că, pe fond, și în sistemul public există foarte multe salarii mici. Avem circa 80.000 de angajați cu salariul minim și e firesc să te gândești dacă nu mai degrabă reașezi pe grila de salarizare anumite salarii, cele foarte mici, decât să inventezi sporuri care fie nu-și au rostul, fie trebuie acordate într-o sumă fixă. Dacă sunt condiții de muncă extrem de dificile, nivelul sporurilor să nu depășească 20% din salariul de bază. Așa putem vorbi iar de echitate”, a declarat Raluca Turcan.

Sistemul public trebuie îndreptat și spre eficientizare și spre satisfacerea cetățeanului. Dacă există structuri supraaglomerate, atunci și ele trebuie eficientizate, adică omul să fie plătit exact pentru ce face. Și dacă sunt structuri supraîncărcate de sarcini, dar cu puțin personal, faci reajustări de angajați. Mi se pare că avem domenii în sectorul public, din evaluările făcute la firul ierbii, în care instituțiile sunt subdimensionate, iar altele care se lăfăie pe bani publici”, a mai afirmat ministrul muncii.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *