tariceanu 1

Călin Popescu Tăriceanu explică ce s-a întâmplat la Bruxelles. Șeful ALDE începe declarația prin a ironiza Guvernul Orban și pe Klaus Iohannis.

„În speranţa că s-au evaporat aburii şampaniilor băute la Cotroceni, vă invit să stăm cu picioarele în apă rece şi să analizăm ce ştim, până astăzi, despre “rezultatele istorice” ale alocării banilor europeni. Deci ce s-a întâmplat la Bruxelles? Subiectul principal nu a fost despre câţi bani ia fiecare ţară, ci mai ales despre cum controlează cei mari banii pe care îi vor lua cei mai mici.”, spune el într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Tăriceanu explică situația și trage cu ochiul la sumele negociate de țările vecine. „Despre suma obţinută de România este greu să comentezi. Suntem a şasea ţară ca populaţie, a şaptea ca suprafaţă şi am primit aproximativ 4% din alocări. Polonia, care este într-adevăr mai mare decât noi, a obţinut dublul sumei noastre. Grecia care este jumătate cât noi a obţinut cam aceeaşi sumă ca noi (72 miliarde euro). Putem să tragem cu ochiul şi la vecinii bulgari care au luat suplimentar 200 milioane euro pentru regiuni mai puţin dezvoltate (oare Moldova noastră nu s-ar fi calificat?), Cehia care a luat 1,55 miliarde euro pentru sporirea gradului de coeziune. La sectorul agricol au punctat cu alocări suplimentare Grecia (300 milioane euro), Slovacia (200 milioane euro), Croaţia (100 milioane euro), Franţa (1,6 miliarde euro). România nu a fost luată în calcul în pofida situaţiei dificile atât a regiunilor în tranziţie, cât şi din agricultură.”, adaugă el.

Iohannis nu a cerut nimic?

Astfel, liderul ALDE crede că Iohannis a acceptat ce i s-a oferit. „Lipsit de vână, de inspiraţie şi de echipă, dl Iohannis nu a cerut nimic. Nu a spus nimic şi a acceptat ce i s-a dat! Deci nu vorbim de nici un fel de succes personal al dlui Iohannis, aşa cum trâmbiţează presa de partid. Ci vorbim despre un eşec de proporţii care ne va urmări mult timp de acum chiar şi după ce actualul preşedinte va părăsi Palatul Cotroceni!”, încheie el.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *