luni, august 24, 2026
27.5 C
București

Inventatoarea tehnologiei ARN mesager folosită la vaccinurile COVID, recrutată de Securitatea ungară. Explicațiile cercetătoarei Katalin Kariko

Tehnologia ARN mesager, folosită la vaccinurile Pfizer și Moderna, a fost creată cu ajutorul unui agent al securității ungare, din perioada comunistă. Cercetătorul biochimist Katalin Kariko a avut o contribuție esențială în dezvoltarea vaccinurilor anticoronavirus de astăzi și a recunoscut că a fost recrutată în 1978.

Atunci, Ungaria era condusă regimul pro-sovietic al lui Janos Kadar. Se știa încă din 2017 că cercetătoarea fusese informatoare, dar scandalul a reizbucnit în acest weekend, când presa de dreapta a readus subiectul în prim-plan odată cu revenirea expertei la Szeged, unde a devenit cetățean de onoare.

Ea a lucrat la tehnologia de tip ARN mesager și, potrivit Euronews, munca sa a avut un rol esențial în dezvoltarea vaccinurilor de la Pfizer și Moderna. Este vorba despre primele seruri anti-COVID-19 autorizate în spațiul occidental. La un moment dat, numele său a fost vehiculat chiar și pentru Premiul Nobel, relatează B1TV.

Kariko a povestit că în vremea comunistă a fost șantajată de securitatea ungară, care a amenințat-o că va dezvălui rolul jucat de tatăl său în revoluția ungară din 1956, ceea ce ar fi făcut imposibilă cariera sa în domeniul cercetării medicale.

Totuși, ea susține pentru presa ungară că, deși a fost înscrisă ca agent, nu a oferit niciodată informații despre nimeni, nici în perioada petrecută în Ungaria, nici în SUA, unde trăiește de circa 36 de ani.

„În anii care au urmat, nu am dat niciun raport scris, nu am făcut rău nimănui. Pentru a-mi continua activitatea științifică și de cercetare, a trebuit să plec”, a spus ea.

Rolul său de informator a fost dezvăluit publicului larg în 2017, când numele său figura într-o carte pe acest subiect. Chiar și așa, povestea a fost reluată în spațiul public ungar în acest weekend, când Katalin Kariko a revenit Ungaria cu scopul de a primi un premiu pentru activitatea sa în lupta cu pandemia de COVID-19.

Se crede că între 1945 și 1989, între 160.000 și 200.000 de cetățeni ungari au fost recrutați de serviciile de securitate. Până în 1978, anul recrutării lui Kariko, existau circa 7.000 de agenți activi.

Ultimele știri

România alocă miliarde pentru stadioane, ignorând economia afectată. „Găuri negre” care nu aduc beneficii economice

România investește masiv în infrastructura sportivă, deși economia se...

Zelenski avertizează asupra riscului alegerilor în război. Fostul ministru Fedorov cere scrutin

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski avertizează asupra pericolului organizării alegerilor...

Eugen Tomac cere condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov. Inițiativă la nivel european.

Eugen Tomac, europarlamentar PMP/PPE, solicită Parlamentului României să condamne...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine