Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv la 10 ani și opt luni de închisoare
Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv la 10 ani și opt luni de închisoare

Sorin Oprescu a fost dat în urmărire generală de Poliția Română, după ce polițiștii care au vrut să-l ducă la penitenciar nu au reușit să dea de el la adresa de domiciliu.

Medicul Sorin Oprescu ar fi fugit din țară de acum două săptămâni, spun unele surse apropiate de caz. Acesta a ieșit din țară prin Vama Giurgi

Potrivit surselor STIRIPESURSE.RO, Sorin Oprescu ar fi ajuns la Atena, în Grecia, iar de acolo ar fi zburat către o destinație exotică. Se presupune că acesta ori a luat drumul Americii de Sud, în Brazilia sau Costa Rica, sau într-o zonă din Africa. De altfel, structurile de poliție europene și internaționale, din care și România face parte, au dat o circulară în țări din toată lumea pentru ca fostul primar să fie depistat.

Oprescu a fost condamnat la 10 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.

Este vorba de dosarul în care Sorin Oprescu este acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din acte de corupţie.

Potrivit DNA, în perioada 2013 – 2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi Sorin Oprescu, a înfiinţat în administraţia locală din Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat.

Oprescu a condus primăria generală a Capitalei din 2008 până în 2015, când a fost arestat preventiv.

Pe 5 septembrie 2015, la orele 19:20, directorul Bogdan Poapa a mers la casa din Ciolpani a primarului general şi i-a lăsat cei 25.000 de euro cu seriile notate de DNA. Două ore mai tărziu, Oprescu a fost oprit de procurori pe bulevardul Unirii din Capitală. A fost găsită asupra lui suma de 5000 de euro. „Constată că seriile celor 3 bancnote în cupiură de 100 euro, precum și seriile numărului de 94 de bancnotele de 50 euro găsite în autoturismul inculpatului, în total suma de 5.000 euro, corespund cu seriile bancnotelor din prima parte a sumei de 25.000 euro, astfel cum au fost înseriate, pusă la dispoziție de martorul-denunțător (…) și pe care inculpatul Popa Cornel Bogdan i-o remisese inculpatului Oprescu Sorin Mircea, pe data de 5.IX.2015, în jurul orei 19,20, la casa sa din Ciolpani, judeţul Ilfov, în modalitatea obișnuită, adică prin plasarea plicului cu mită în spatele pernelor ornamentale ale uneia dintre canapelele din sufrageria imobilului”, se arată în motivare.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *