Tren cu lansatoare de rachete românești APR-40, filmat la granița cu Ucraina. Transportul e învăluit în mister | VIDEO

Un tren cu zeci de lansatoare de rachete APR-40 a fost surprins mergând, în urmă cu o săptămână, spre granița cu Ucraina. Imaginile surprind garnitura în localitatea Verești, județul Suceava, îndreptându-se spre destinația sa finală, care este însă învăluită în mister, pentru că transportul nu a fost anunțat oficial.

Trenul este format din locomotiva CFR Marfă, un vagon de personal al armatei și zeci de vagoane platformă care găzduiesc lansatoarele multiple de rachete APR-40, și a fost filmat de persoane aflate în zonă și publicat pe Club Feroviar.

Sistemul românesc APR-40 este o variantă îmbunătățită a cunoscutului sistem rusesc BM-21 Grad, montat pe șasiuri DAC 665 fabricate în România. Camioanele DAC 665 oferă o mai mare flexibilitate, permițând tractarea artileriei, transportul trupelor și echipamentelor, dar și sprijinirea bateriei de rachete APR-40.

Contextul geopolitic tensionat din regiune face ca acest transport să fie semnificativ, căci se presupune că lansatoarele de rachete fac parte din asistența militară pe care România o oferă Ucrainei, contribuind la consolidarea capacităților defensive ale țării vecine aflate în conflict cu invadatorii ruși.

Totuși, detaliile legate de destinația finală a transportului și cantitatea exactă de lansatoare transportate nu se cunosc la acest moment.

Ultimele știri

Laura Codruța Kovesi pleacă de la șefia Parchetului European. Instituția a anchetat fraude de peste 67 de miliarde de euro în mandatul ei

Laura Codruța Kovesi încheie vineri mandatul la conducerea EPPO, instituție care a anchetat fraude de peste 67 de miliarde de euro.

AUR, pe locul cinci într-un sondaj coordonat de Marius Lulea. Fostul cofondator exclus din partid lovește în Simion cu cifre

AUR ajunge pe locul 5 într-un sondaj coordonat de fostul cofondator Marius Lulea, exclus din partid, iar Simion are neîncredere mare.

Vameși suspectați în cazul celor 700.000 de euro dispăruți. Unul ar avea datorii la cămătari, altul și-ar fi luat mașină de lux

Vameși de la Otopeni, suspectați în ancheta celor 700.000 de euro dispăruți: unul ar avea datorii la cămătari, altul și-ar fi luat mașină de lux.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine