Vaccinul pentru coronavirus nu va fi disponibil mai devreme de un an. Se testează deja pe voluntari în Europa, afirmă reprezentanții EMA
Vaccinul pentru coronavirus nu va fi disponibil mai devreme de un an. Se testează deja pe voluntari în Europa, afirmă reprezentanții EMA

Vaccinul pentru coronavirus disponibil pe scară largă va apărea pe piață cel mai devreme peste un an, a comunicat Agenția Europeană a Medicamentului. Sunt deja două vaccine aflate în faza de testare, pe voluntari sănătoși, a anunțat instituția.

Vaccinul pentru coronavirus. Agenția Europeană a Medicamentului, cu sediul la Amsterdam, a inclus în această perioadă și distribuția noului vaccin „pe scară largă” în lume.

Un vaccin pentru coronavirus este singura modalitate de a opri evoluția COVID-19. Însă, Agenția Europeană a Medicamentului „estimează că va trebui să se aştepte poate cel puţin un an înainte de a avea un vaccin împotriva COVID-19 gata să fie aprobat şi disponibil în cantităţi suficiente pentru a fi utilizat pe o scară largă” arată G4Media.

Vaccinul pentru coronavirus – datele de la acest moment se bazează pe o estimare pornind de la informaţiile disponibile şi experienţele din trecut în domeniul dezvoltării vaccinurilor, a precizat agenția europeană, potrivit sursei citate.

Expertul în politici de sănătate Vlad Mixich se declara însă optimist cu privire la tratamentele și vaccinurile pentru COVID-19, potrivit Hotnews.

„La capitolul medicamente contra coronavirus există în prezent în studiu 8 posibile soluții. Orice citiți pe internet, orice mare vedetă medicală auziți, adevărul științific este următorul: pentru fiecare dintre ele avem astăzi încă PREA PUȚINE studii științifice ca să fim siguri că ele fac mai mult bine, decât rău. De ce e importantă această subliniere? Pentru că fiecare dintre ele dau efecte adverse serioase, deci dacă le-ați cumpărat/făcut rost de pe undeva mare atenție: nu le luați de capul vostru, sunt medicamente tari, care vă pot dăuna dacă nu vorbiți cu un medic înainte”, a spus Vlad Mixich.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *