Metrorex achiziționează energie electrică de la un afacerist controversat

38 de milioane de euro costă energia electrică pe care o va consuma metroul din București în anul care urmează. Instituția aflată în subordinea Ministerului Transporturilor a decis furnizorul de energie electrică pentru următoarele 12 luni. Firma care a câștigat licitația a fost sancționată de ANRE și a fost în centrul unui scandal legat de obținerea nelegală a subvențiilor de la stat.

Afaceri cu firme paravan

Metroul din București va consuma în următoarele 12 luni o cantitate de energie electrică între 180 de mii și 196 de mii de mega watti. Practic, Metrorex are nevoie de aceiași energie ca un oraș ca Focșani sau Târgoviște, dar ar putea să fie nevoie să consume la fel ca Târgu Jiu sau Severin.

Oficialii din compania aflată în subordinea Ministerului Transporturilor au lansat procedura de achiziție a energiei în februarie 2023 și abia în iunie a fost desemnat câștigătorul.

Deși afacerea părea tentantă un singur ofertant s-a înscris la licitația organizată de Metrorex. Tinmar Energy a câștigat contractul de 187 de milioane de lei. Firma domină piața energiei consumate de autoritățile publice.

Firma a câștigat în ultimii cinci ani un număr de 130 de licitații de furnizare de energie electrica cu mai multe instituții publice. Tinmar Energy a mai parafat peste 160 de contracte cu autorități publice fără licitație.

Compania este deținută de Augustin Oancea considerat de presă „regele energiei”. La finele anului trecut ANAF a acuzat compania că vinde energie ieftin către firme paravan pentru a-și diminua profitul în mod artificial și a putea încasa subvenții de la stat.

Ultimele știri

Maia Sandu vorbește din nou despre unirea cu România. „Imaginați-vă că Rusia se apropie de granițele voastre”

Maia Sandu spune că unirea cu România ar fi o soluție de securitate, dar recunoaște lipsa sprijinului popular.

Noi alerte la granița României din cauza dronelor. Premierul Luca Niculescu, anunț de ultimă oră

Premierul Luca Niculescu anunță un proiect de 200 de milioane de euro cu Ucraina pentru identificarea și doborârea dronelor, după noi alerte în Tulcea.

Ultimul tun dat de Ilie Bolojan la Palatul Victoria. O firmă condusă de fiul unui membru PNL a primit 500.000 de euro pentru a...

Firma LEASEIN a primit peste 500.000 de euro de la Cancelaria premierului, deși nu avea mașinile prevăzute în contract.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine