Traian Berbeceanu rămâne în continuare prefect în București. Cum s-a ajuns aici

Traian Berbeceanu rămâne prefect al Bucureștiului, după deciziile conducerii PNL purtate în urma negocierilor cu alianța USR-PLUS. Locul urma să fie alocat unui membru PLUS, în urma unei negocieri a posturilor de prefecți și subprefecți.

Chiar și Traian Berbeceanu confirmase informațiile apărute în spațiul public, dar spusese că se va supune deciziilor partidului.

Biroul Executiv al PNL a validat, luni, negocierile desfășurate în cadrul coaliției de guvernare pentru distribuirea funcțiilor de prefect, în urma cărora liberalul Traian Berbeceanu va rămâne la Capitală. S-a abținut la votul intern doar secretarul general Robert Sighiartău .

Traian Berbeceanu rămâne prefect al Municipiului București, cu susținerea liberalilor și a USR-PLUS, relatează B1TV

Inițial, în spațiul public apăruse informația că postul ar urma să fie alocat către un membru al PLUS. Vestea venea pe fondul acuzațiilor că Dan Barna și Dacian Cioloș, liderii USR-PLUS, ar fi uitat de alegătorii din județele de baștină și nu și-au exprimat niciun interes pentru acestea la negocierile privind împărțirea posturilor de prefecți și subprefecți cu partenerii din coaliția de guvernare.

USR-PLUS urma să propună prefecții pentru județele: Tulcea, Vaslui, Buzău, Harghita (PLUS); Timiș, Bacău, Maramureș, Suceava, Argeș, Galați, Brăila, Gorj, Ialomița (USR). Se credea că la acestea se va adăuga și postul de prefect al Capitalei, care ar urma să revină unui membru PLUS.

UDMR obținea cinci prefecturi: Cluj, Arad, Sălaj, Satu Mare și Covasna.

PNL urma să ocupe restul prefecturilor, respectiv: Ilfov, Prahova, Sibiu, Bistrița, Alba, Brașov, Mureș, Hunedoara, Caraș Severin, Bihor, Călărași, Olt, Dâmbovița, Dolj, Mehedinți, Teleorman, Giurgiu, Constanța, Vrancea, Iași, Neamț și Botoșani.

După finalizarea negocierilor din interiorul coaliției de guvernare, la începutul lunii februarie, Traian Berbeceanu își anunța plecarea din postul de prefect.

Revocarea din funcția de prefect al municipiului București, ca și numirea dealtfel, sunt decizii politice, firești. Am acceptat acestă funcție în urmă cu trei luni, cu multă bună-credință, într-o perioadă deosebit de complicată. Am avut un mandat scurt, dar plin de provocări dintre cele mai grele, cărora nu le-aș fi făcut față fără ajutorul vostru, al bucureștenilor, în primul rând, dar și cu sprijinul total al colegilor din Prefectură și al colaboratorilor din toate instituțiile. Îmi doresc ca viitorul prefect, cel care va fi nominalizat de USR – Plus, să fie unul dedicat total cetățenilor municipiului București, să fie o persoană care să respecte și să aplice legea, dincolo de orice fel de interese. Să facă numai lucruri bune. Îi doresc succes viitorului prefect, oricine va fi să fie!”, scria Traian Berbeceanu, pe Facebook.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Încă o lovitură pentru vârstnici! Guvernul pregătește interzicerea cumulului pensiei cu salariul

Ministerul Muncii a propus spre dezbatere publică un proiect...

Schimbări în reforma administrației publice, după întâlnirea premierului Bolojan cu primarii. Lista modificărilor

Reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România (AMR) au transmis după...

Legea ignorată de 20 de ani care ar putea economisi miliarde din bugetul de stat: 80 de localități ar trebui „retrogradate”

România menține artificial un aparat administrativ supradimensionat, ignorând de...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine