Florin Cîțu spune că a aflat de la ucraineni că Marcel Ciolacu nu mai merge cu el la Kiev în 27 aprilie

Președintele Senatului, Florin Cîțu, spune că nu a fost sunat de Marcel Ciolacu și că a aflat de la ucraineni că președintele Camerei Deputaților nu mai merge împreună cu el la Kiev în 27 aprilie, așa cum era planificat inițial.

„În ceea ce privește Senatul, noi am respectat toate regulile, am agreat o dată cu cei din Ucraina și ne-am ținut de acea dată. Din momentul în care a fost agreată acea dată, totul a fost în mâinile celor de la securitate, de a aranja transportul, nu am mai avut nicio intervenție”, a spus Florin Cîțu.

Întrebat dacă a fost sunat de Marcel Ciolacu înainte de această vizită, Florin Cîțu a spus că nu. Aceasta, deși Marcel Ciolacu a spus ieri că a avut o discuție telefonică cu Florin Cîțu cu câteva ore înainte să plece în Ucraina.

„Am aflat luni de la partea ucraineană, care m-a întrebat ce se întâmplă, am aflat despre faptul că domnul președinte Ciolacu nu mai vine pe 27, nu am întrebat când vine, nu am întrebat ce se întâmplă, nu era treaba mea”, a spus Florin Cîțu.

El a spus că nici premierul nu l-a informat despre vizita acestuia în Ucraina, dar că „nici nu trebuia să facă așa ceva”.

„Nu am comunicat cu premierul României despre vizita domniei sale pentru că nu aveam de ce”, a adăugat el.

Florin Cîțu spune că trebuie privită „partea bună” a lucrurilor: faptul că trei oficiali români au fost în două zile în Ucraina să arate susținerea României pentru această țară.

Cîțu s-a întâlnit, miercuri, cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în timpul vizitei la Kiev. El a susținut un discurs în cadrul Congresului autorităților locale și regionale, prezidat de președintele Ucrainei. El a vizitat Irpin și Gostomel.

Vizita lui Florin Cîțu a venit la o zi după ce în Ucraina au fost Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă. Cei doi au vizitat orașele asediate de ruși Irpin și Borodianka.

 

Ultimele știri

Nazare nu exclude taxe noi în 2027. Economiștii avertizează că românii nu mai au din ce plăti

Nazare nu exclude taxe noi în 2027, iar economiștii avertizează că românii și firmele nu mai pot suporta majorări fiscale.

Laura Codruța Kovesi pleacă de la șefia Parchetului European. Instituția a anchetat fraude de peste 67 de miliarde de euro în mandatul ei

Laura Codruța Kovesi încheie vineri mandatul la conducerea EPPO, instituție care a anchetat fraude de peste 67 de miliarde de euro.

AUR, pe locul cinci într-un sondaj coordonat de Marius Lulea. Fostul cofondator exclus din partid lovește în Simion cu cifre

AUR ajunge pe locul 5 într-un sondaj coordonat de fostul cofondator Marius Lulea, exclus din partid, iar Simion are neîncredere mare.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine