Dan Barna anunţă că membrii Guvernului se vor vaccina săptămâna viitoare

Dan Barna, vicepremierul României, a declarat la Antena 3 de ce România nu face testări în masă şi a spus că singura certitudine acum este vaccinul. Barna a precizat că miercuri se vor vaccina toţi membrii Guvernului.

„Eu mă voi vaccina miercuri, împreună cu ceilalţi membri ai Guvernului şi le recomand tuturor, pe măsură ce le vine rândul. Va fi probabil o programare şi la nivelul Parlamentului şi vom avea această informaţie. Recomand cu fermitate tuturor să meargă să facă vaccinul. Este un disconfort minim şi o plasă de siguranţă reală pentru toată lumea”, a spus vicepremierul Dan Barna la Antena 3.

Liderul USR a vorbit şi despre numărul relativ mic de vaccinuri care a ajuns în România până acum. Acesta spune că nu autorităţile române sunt de vină, întrucât ţara noastră a comandat 10 milioane de doze care vor veni pe măsură ce compania furnizoare le va avea pe stoc.

„Dacă furnizorul ar avea 10 milioane de doze disponibile pentru România ni le-ar aduce mâine, le-am primi. Depinde de furnizor, de capacitatea acestui furnizor de a produce. Avem Pfizer, avem Moderna, va veni şi Astra-Zeneca în câteva săptămâni. Pe măsură ce vor veni aceste vaccinuri, automat va creşte şi capacitatea şi posibilitatea de a avea mai multe centre de vaccinare şi persoane care se vor vaccina”, a spus Dan Barna în emisiunea Punctul de Întâlnire de la Antena 3.

Ultimele știri

Kelemen Hunor, despre gaura bugetară reclamată de Sorin Grindeanu: ‘Sunt convins că au rămas anumite chestiuni neplătite’

Kelemen Hunor nu exclude existența unor sume neplătite în buget, dar spune că nu există o grea moștenire pentru Guvernul Niculescu.

AEP nu a recuperat încă banii de la PNL. Partidul trebuie să dea înapoi 14 milioane de lei cheltuiți pe cartea lui Ciucă

PNL trebuie să restituie peste 14 milioane de lei cheltuiți pe promovarea cărții lui Nicolae Ciucă. AEP așteaptă acum ca ANAF să demareze executarea silită.

SRI dezvăluie metoda prin care Rusia recrutează români pentru sabotaje. Ce vulnerabilități exploatează

Purtătorul de cuvânt al SRI explică mecanismul prin care Rusia recrutează sabotori în România, folosind persoane vulnerabile și rețele de intermediari.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine