Facturile la gaze vor crește cu 80% în pragul acestei ierni, spun specialiștii din piață după o analiză a mișcărilor pe plan intern și extern. Prețul din producția internă de gaze a fost raportat la prețul bursei de la Viena, unde jocurile sunt făcute de gigantul rus Gazprom.

În fața unor scumpiri imposibil de evitat la gaze naturale, nu există nicio plasă de siguranță pentru consumatorii vulnerabili. Deși consumul înregistrează o revenire care depășește așteptările, producția internă continuă să scadă, astfel că nu există timp pentru umplerea depozitelor de iarnă, arată ziarul Financiar, preluat de B1TV.

Noi în loc să inundăm piața cu gaz intern, am creat mecanismul perfect de scumpire”, spun oamenii din piață, potrivit publicației.

ZF a făcut o serie de calcule pe baza rapoartelor ANRE, iar aceste calcule arată o situație alarmantă. În primele cinci luni ale anului, consumul intern a crescut cu aproape 10%, importurile din Rusia s-au majorat cu peste 20%, exporturile de gaze din România – unde intră și tranzitul – au crescut de aproximativ 20 de ori, iar producția internă a scăzut.

Pe piețele internaționale, prețul a explodat. Contractele pe gaze pe bursa de la Viena, CEGH, se încheie la peste 47 de euro pe MWh pentru ultimul trimestru, deși în primul trimestru nivelul fusese de 18 euro pe MWh.

Facturile la gaze vor crește cu 80% față de anul trecut, conform analizei prețurilor din noile abonamente lansate de furnizorii de gaze.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *