Gabriela Firea a refuzat alianța care i-ar fi adus victoria în București, crede Călin Popescu Tăriceanu. Singura vinovată pentru eșec este chiar Gabriela Firea, a spus Tăriceanu, pentru că s-a pus împotriva alianței PSD-ALDE-PRO România.

„Gabriela Firea greșește atunci când caută vinovați pentru înfrângerea de la Capitală altundeva decât în propriile decizii! Alianța care putea să-i mai aducă un nou mandat de primar general a fost refuzată chiar de ea. Nu putem acum să acceptăm falsificarea adevărului doar pentru ca dna Firea să-și poată găsi scuze pentru dezastrul pe care l-a provocat la Capitală. ALDE, Pro România și PSD au fost în discuții foarte avansate pentru realizarea unei alianțe la alegerile locale, care ar fi urmat să se transforme într-o alianţă și pentru alegerile parlamentare” a scris Tăriceanu pe contul său de Facebook.

Gabriela Firea a refuzat alianța iar președintele PSD a lăsat decizia la Firea cu privire la constituirea alianței electorale, a explicat Tăriceanu, iar acum se dovedește de ce alegerile au fost un eșec la București și au funcționat în alte județe.

„De altfel, ALDE a realizat acest gen de alianțe cu PSD-ul într-o serie de județe, alianțe care în cele mai multe situații s-au dovedit de succes. În momentul în care s-a ajuns la alianța pentru București, dna Firea s-a împotrivit alianței, iar președintele PSD, dl Ciolacu, a declarat că nu vrea să-i impună o alianță pentru a nu fi considerat responsabil în cazul unui eșec! Nu am ajuns în acest impas pentru că noi la ALDE am fi condiționat cu ceva această alianţă, locuri pe listă sau alte funcții, ci pentru că lipsa de experiență a dnei Firea a împins-o spre această soluție. După cum am văzut în campanie a candidat atât de singură încât s-a ferit foarte tare și de propriul partid.

Decizia dnei Firea a fost una greșită și ea ne-a afectat pe toți cei care am fost în alianța de guvernare. Această decizie o lipsește acum de al doilea mandat și pe ea și pe alți colegi de la sectoare. Dacă am fi avut o alianţă, așa cum am propus, probabil că acum Vlad Voiculescu nu mai amenința primarii în funcție cu închisoarea. Dacă am fi avut o alianță, așa cum am propus, Dan Tudorache era primar la sectorul 1. Dacă am fi avut o alianță, așa cum am propus, Bucureștiul nu ajungea pe mâna unor demagogi!

Dar așa se întâmplă când disprețuieșți un ajutor dezinteresat doar pentru că ți se pare prea mic”, i-a transmis Tăriceanu Gabrielei Firea, care a pierdut alegerile din Capitală în fața lui Nicușor Dan

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *