Ne așteaptă o inflație galopantă după pandemie, mai mare decât s-a prognozat. Economistul Mircea Coșea: românii trebuie să-și chibzuiască banii

Inflație galopantă în România. Profesorul de economie Mircea Coșea atrage atenția că pandemia coronavirusului a provocat o creștere a prețurilor la nivel mondial, inflație prezentă și în România și care este peste statisticile oficiale. Ne vom confrunta cu un val de scumpiri din această cauză, astfel că românii trebuie să-și chibzuiască bine banii, explică profesorul de economie.

Efectele la noi vor fi chiar mai dure, dat fiind că se vor suprapune peste probleme cu care ne confruntăm deja de mai mulți ani și nu au fost rezolvate. Prețurile vor crește mai mult decât a fost anticipat, a explicat economistul Mircea Coșea într-o emisiune B1TV.

Profesorul a început prin a explica faptul că inflația e mai mare în realitate decât o arată statisticile: „Avem motive să fim îngrijorați pentru că, în mod sigur, vor urma scumpiri mai mari decât cele pe care le așteptăm acum. Ceea ce statistica ne arată nouă ca fiind durată a inflației e bazată pe o anumită metodologie. Eu cred că această metodologie nu mai răspunde de-a-ntregul realității, că, în viața de zi cu zi, prețurile au o altă tendință, sunt mult mai înalte și asistăm la o inflație care, după părerea mea, acum e superioară celei pe care o cunoaștem din cifre”.

Coșea a detaliat apoi cum s-a ajuns aici: „Se întâmplă asta pentru că urmarea directă a crizei coronavirusului a fost inflația generalizată la nivel global. E o creștere a costurilor de producție ca urmare a creșterii prețurilor materiei prime, a transportului, tot ce înseamnă efecte perverse ale ale războiului comercial dintre SUA și China. Toate astea s-au însumat într-un val de inflație care va veni în România foarte curând, chiar a și început să apară”.

„Îngrijorător e, însă, altceva. Îngrijorătoare e ultima statistică pe care a publicat-o FAO, care arată că, pentru prima dată în ultimii 45 de ani, pe parcursul a 10 luni prețurile la alimente au crescut constant în toată lumea. La elementele vegetale, pe carne și lactate. E un fenomen care ar trebui să ne îngrijoreze. Agricultura din întreaga lume nu mai face față cererii. S-au întâmplat lucruri grave din punct de vedere meteo, terenurile s-au micșorat, prețurile la achiziție sunt mici și nu dau posibilitatea achizițiilor, deci ne așteptăm la pierderi de randament în agricultură și în acest an”, a mai afirmat Coșea, pentru B1 TV.

Inflație galopantă în România. Mircea Coșea a susținut apoi că aceste influențe negative din exterior se vor amplifica în România pe fondul unor probleme care trenează de ani și nu au fost rezolvate:

-faptul că nu avem o industrie de procesare a materiilor prime agricole; noi exportăm materie primă și importăm produsul finit.

-nu avem o clarificare a liberalizării a prețului la energie electrică; piața liberă nu funcționează cum trebuie, deci vor crește facturile

-vor crește impozitele locale;

-conform PNRR, vor trebui introduse noi impozite legate de ecologie și vor trebui eliminate anumite facilități fiscale, precum cele din IT și construcții

„Ar trebui să existe o foarte mare precauție din partea populației în legătură cu ce va urma. Banii trebuie să fie bine chibzuiți”, a concluzionat profesorul de economie Mircea Coșea.

Ultimele știri

Referendumul de la Rășinari a trecut de pragul de validare. Aproape jumătate dintre localnici au votat împotriva exploatării de magneziu

Referendumul de la Rășinari privind exploatarea minieră a depășit pragul de validare, cu o prezență de aproape 50%.

Traian Băsescu cere amânarea creșterilor salariale. Riscul e ca „România să nu mai plătească deloc nici pensii, nici salarii”

Traian Băsescu avertizează că o majorare a salariului minim și indexarea pensiilor, fără calcule atente, ar putea afecta capacitatea României de a se împrumuta.

Ilie Bolojan, ultimatum către „puciștii” din PNL. Le dă zece zile să renunțe la procesele împotriva partidului

Ilie Bolojan le dă zece zile liberalilor „puciști” să renunțe la acțiunile în instanță împotriva PNL, altfel vor fi excluși din partid.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine