Mall-urile s-ar putea redeschide de la 15 iunie. Ministrul Virgil Popescu a negociat marți cu patronatul

Mall-urile s-ar putea redeschide pe 15 iunie, dacă evoluția cazurilor de coronavirus va fi în continuare în scădere. Ministrul economiei, Virgil Popescu, s-a întâlnit cu reprezentanții agenților economici marți, pentru a discuta posibilitatea redeschiderii centrelor comerciale la jumătatea acestei luni.

Redeschiderea mallurilor de la 15 iunie, va avea loc doar “dacă lucrurile merg bine”, a spus ministrul finanțelor, Virgil Popescu, potrivit PS News. Mall-urile s-ar putea redeschide astfel, la jumătatea acestei luni.

în cazul în care numărul cazurilor de îmbolnăvire va scădea sau va fi constant mic, din 15 iunie se vor redeschide mall-urile. În schimb, cinematografele şi locurile de joacă din interior ar putea fi exceptate de la redeschidere, pentru moment.

”Alături de premierul Ludovic Orban am avut astăzi o întâlnire cu membri ai Asociaţiei Investitorilor de Real Estate din România. Aceştia ne-au prezentat problemele cu care s-au confruntat în această perioadă de criză. Drept urmare, în urma discuţiilor avute am stabilit, că în cazul în care situaţia epidemiologică ne va arăta că numărul persoanelor infectate scade, vom deschide mall-urile cu data de 15 iunie”, a anunţat Virgil Popescu.

„Mi s-ar părea normal că dacă relaxăm, și lucrurile merg bine, să putem ca la finalul acestor două săptămâni, să deschidem magazinele mari. Eu sunt convins că la finalizarea acestor două săptămâni evaluarea va fi pozitivă. Dacă lucrurile merg bine vrem să aducem viața la normalitate mai repede”, spunea ministrul Virgil Popescu.

Terasele s-au redeschis de la primele minute ale zilei de luni, iar în Centrul Vechi a fost agitație mare.

 

Ultimele știri

Reactorul 1 de la Cernavodă s-a defectat din nou. Nuclearelectrica anunță schimbarea directorului tehnic

Unitatea 1 de la CNE Cernavodă s-a defectat la trei zile după repornire. Nuclearelectrica schimbă directorul tehnic al centralei.

Hubert Thuma, atac dur la Bolojan în ședința PNL. „Credeți că ați luat PNL pe persoană fizică”

Hubert Thuma l-a acuzat pe Ilie Bolojan că tratează PNL ca pe un SRL și marginalizează membrii cu vechime din partid.

Ursula von der Leyen, discuții la Cotroceni cu Nicușor Dan. România rămâne „un pilon de securitate” pe flancul estic

Ursula von der Leyen s-a întâlnit cu Nicușor Dan la Cotroceni și a vorbit despre securitatea României și negocierile de pace din Ucraina.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine