Ludovic Orban acuză parlamentarii USR că l-ar fi votat marți pe Florin Iordache (PSD) la șefia Consiliului Legislativ.

„După cum arată rezultatele, nu există altă posibilitate, dacă ne uitam la voturile primite de Iordache și la voturile vicepreședintelui, asta e concluzia care se poate trage. PNL a avut un candidat serios, pe Augustin Zegrean, și toate voturile pentru Zegrean vin de la parlamentarii PNL. Singurii parlamentari care au votat cu Zegrean au fost parlamentarii PNL, cum au votat ceilalți se poate vedea pe voturi”, a declarat Orban, întrebat de reporteri dacă e posibil ca USR să îl fi votat pe Iordache, potrivit G4media.

Orban acuză USR că l-ar fi votat pe Florin Iordache la șefia Consiliului Legislativ

Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, a declarat miercuri că este absurdă ideea că parlamentarii USR ar fi votat pentru Florin Iordache la preşedinţia Consiliului Legislativ.

„Să spui că USR vreodată a votat cu Florin Iordache este o glumă”, a arătat el, într-o declaraţie acordată presei.

Totodată, Barna a subliniat că votul parlamentarilor USR a fost „foarte clar” în favoarea lui Augustin Zegrean.

Plenul Parlamentului a decis, marţi, numirea lui Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ.

Fost ministru în Guvernul Grindeanu și autor al OUG 13, care modifica Codul Penal și de Procedură Penală și care a generat o serie de proteste, a fost votat de 185 de senatori și deputați. Contra lui Iordache au fost 43 de voturi.

Augustin Zegrean a obţinut 41 de voturi pentru şi 187 contra, iar Ionuţ Duli Mazâlu – 2 voturi pentru şi 226 contra.

În funcţia de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare din cadrul Consiliului Legislativ a fost numit senatorul USR George Edward Dircă. În favoarea acestuia au votat 174 de parlamentari, iar împotrivă – 17.

Ceilalţi candidaţi au obţinut: Rodica Penescu – 4 voturi pentru şi 187 contra, iar Andrei Ciochiu – 13 voturi pentru şi 178 contra.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *