„Rețeaua Putin” este prezentă în România spune liberalul Gheorghe Falcă
„Rețeaua Putin” este prezentă în România spune liberalul Gheorghe Falcă

„Rețeaua Putin” este prezentă în România și nu avea cum să ocolească țara noastră, spune liberalul Gheorghe Falcă. Eurodeputatul se așteaptă la „demascări” în următoarea perioadă, în mai multe țări din Europa.

Liberali acuză parlamentarii AUR că „nu pierd nicio ocazie să puncteze pe agenda lui Putin”, după ce aceștia s-au opus în dezbaterile pe legea offshore iar apoi liberalii au reacționat printr-un comunicat, acuzând AUR că susțin interesele rusești în România.

În Parlamentul European s-a discutat foarte mult de existența rețelei Putin la nivel european. Această rețea Putin a acordat în Franța, ați văzut, doamnei Le Pen credite, în Germania a cooptat lideri politici, inclusiv un fost cancelar, pentru ceea ce înseamnă Consiliul de Administrație de la Gazprom. Am fi neserioși să credem că România a fost ocolită. România a fost bine înfiptă în conceptul de control din partea Rusiei. Gândiți-vă că Rusia a cumpărat anumite combinate în România, a încercat să devină lider în ceea ce înseamnă energiile pe domeniul statului român. De aceea, legea offshore era așteptată de mult. Cu cât nu era pe ordinea de zi, cu atât gazele rusești devin necesare statului român”, a declarat Gheorghe Falcă într-o emisiune B1TV.

Gheorghe Falcă spune că există și parlamentari AUR care „pot fi oameni rezonabili”.

Nu trebuie să îi judecăm pe toți parlamentarii AUR. Unii dintre ei pot fi oameni rezonabili. Noi vorbim de ideea, de construcția acestui partid, de un lider, de conectarea la ceea ce înseamnă resursele de la Moscova și vă garantez că în următoarea perioadă veți vedea în întreaga Europă exact ce solicitați dumneavoastră, demascări, modul în care s-a finanțat interesul rusesc, pentru că până la urmă noi vorbim de modul în care Rusia încearcă să își coordoneze interesele în interiorul Uniunii Europene, iar cei de la AUR, prin modul în care se comportă, sunt de neconceput într-o viață democratică, dar interesul lor se vede că este conectat cu interesul Rusiei”, a continuat liberalul.

În opinia sa, Parlamentul României ar trebui să aibă regulamente mai stricte.

Vă pot spune că în continuare regret că Parlamentul României nu ia decizii de funcționare corectă, regulamente corecte. În Parlamentul European nu s-ar putea întâmpla un astfel de incident. În Parlamentul European nu se poate permite – și sancțiunile sunt drastice – ca un parlamentar să îl facă hoț pe un alt parlamentar, să îl urmărească prin instituție, să îl agreseze. Așa ceva nu se poate pentru că regulile sunt foarte stricte”, a adăugat Gheorghe Falcă.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *