Scandalul medicamentelor expirate trezește din nou suspiciuni mai ales în cazul persoanelor care acuză guvernul de afaceri tenebroase pe spatele românilor copleșiți de pandemie. Medicamentul anticiral folosit în tratamentul COVID, Favipiravir-ul, figurează ca expirat, iar ministrul interimar al sănătății a venit cu precizări: el este expirat „din greșeală”.

Cseke Attila susține că Favipiravirul importat din Ungaria expiră abia în iulie 2022 și că suspendarea de la comercializare a fost ridicată. Precizarea vine în contextul în care Direcția de Sănătate Publică Sibiu solicitase clarificări de la Agenția Națională a Medicamentului pentru că pe blister scria că a expirat în octombrie 2021, în timp ce pe cutie scria că va expira abia în vara anului viitor, relatează B1TV.

Nu e nicio problemă aici. E o problemă a fabricantului, în sensul în care acest medicament are termen de valabilitate de 15 luni. Doar că în momentul imprimării cutiei s-a imprimat greşit termenul de valabilitate, pentru aceste două serii despre care vorbim şi pentru care ANMDM, la un moment dat, temporar, a suspendat comercializarea lor. Dar după ce s-au edificat cei de la Agenţia Medicamentului, astăzi, această suspendare a fost ridicată, pentru că cele două serii au fost fabricate în aprilie 2021 şi trebuia iniţial să apară termen de valabilitate: iulie 2022. Din greşeală, fabricantul a scris «octombrie». S-au edificat lucrurile. Nu există niciun pericol, nu există nicio problemă. Sigur, va apărea o altă etichetă, cu termenul de valabilitate corect”, a declarat oficialul, miercuri seară.

Favipiravir este unul dintre medicamentele folosite în tratarea bolnavilor de COVID-19. În România, miercuri, au fost raportate aproape 6.300 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2.

La ora de transmitere a bilanțului, numărul pacienților COVID-19 din unitățile sanitare de profil era de 17.438, iar 1.823 dintre aceștia se aflau în secțiile ATI.

Scandalul medicamentelor expirate a apărut în contextul în care vaccinului Pfizer i-a fost prelungită valabilitatea, „din pix” iar persoanele care contestă vaccinarea u găsit un argument în plus care să le susțină convingerile.

A fost, în acest caz, o prelungire a termenului de valabilitate aprobat de Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA).

EMA a extins de la 6 luni la 9 luni perioada de valabilitate pentru vaccinul Comirnaty produs de compania Pfizer/BioNTech.

„Această decizie se aplică și loturilor fabricate și eliberate anterior datei de 10 septembrie, depozitate în centrele naționale la temperaturi cuprinse între -90 grade Celsius și -60 grade Celsius” a precizat agenția.

Leave a comment

Lasă un răspuns