Verificările din secțiile de terapie intensivă din toată țara după incendiul de la Piatra Neamț au fost discutate de premierul Ludovic Orban într-o ședință de urgență, marți, cu Nelu Tătaru, ministrul sănătății. Autoritățile vor verifica orice modificare făcută în aceste secții să fie conformă cu standardele prevăzute în actele normative.

Verificările din secțiile de terapie intensivă.  „Am abordat două subiecte importante. Primul subiect, planul de verificări efectuate de Direcțiile de Sănătate Publică, prin inspectorii sanitari, în toate secțiile de Terapie Intensivă din spitale. Al doilea subiect, creșterea capacității de tratare a pacienților care au nevoie de internare în secțiile de Terapie Intensivă. La primul subiect am discutat foarte clar ce urmărim. Urmărim practic conformitatea cu reglementările, fie că e vorba de Ordinul 1500 sau de alte reglementări privind funcționarea secțiilor de Terapie Intensivă. În urma acestor controale o să existe un plan de conformare, care va fi adus la cunoștința managerilor spitalelor. Orice lucrare de reparație, orice achiziție, orice modernizare necesară va fi inclusă în acest plan de conformare. De asemenea, pot să anunț de pe acum că am discutat posibilitatea de a deconta toate aceste cheltuieli printr-o finanțare europeană nerambursabilă”, a precizat premierul Ludovic Orban, citat de B1TV.

În ceea ce privește creșterea capacității de tratare în secțiile ATI, premierul și ministrul Sănătății au discutat „în detaliu situația pe fiecare județ”. Ludovic Orban a menționat că și alte spitale vor deveni suport COVID.

„La al doilea subiect legat de creșterea capacității de tratare în secțiile de Terapie Intensivă am discutat în detaliu situația pe fiecare județ – câte paturi de terapie intensivă sunt, câte paturi sunt disponibile. De asemenea, am discutat situația personalului și a posibilității de recrutare de personal suplimentar care să deservească secțiile de Terapie Intensivă și în urma acestei analize va fi crescută capacitatea de tratare, inclusiv prin includerea a noi spitale care vor deveni spitale de suport COVID. De asemenea, în cadrul acestei discuții legate de secțiile de Terapie Intensivă, am abordat un subiect pe care l-am mai abordat de altfel. Respectarea rigorilor prevăzute în Ordinul 1500 privind internarea în Terapie Intensivă, adică internarea doar a cazurilor efective care necesită internarea în Terapie Intensivă și, în rest, funcționarea acelor secții intermediare despre care am tot vorbit, în care evident să existe posibilitatea de tratare pentru cazurile intermediare, dar să nu fie necesară internarea la Terapie Intensivă decât pentru acele cazuri care chiar necesită în conformitate cu condițiile de internare necesită internare în secțiile de Terapie Intensivă”, a adăugat prim-ministrul.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *