Macron și Putin au convenit la un armistițiu în Ucraina. Ce au discutat o oră și trei sferturi

Un armistițiu în estul Ucrainei este obiectivul declarat de Vladimir Putin și Emmanuel Macron, după o convorbire telefonică care a durat o oră și 45 de minute.

Cei doi președinți de stat au convenit duminică să facă tot posibilul pentru a se ajunge rapid la un armistiţiu în estul Ucrainei, a anunţat Palatul Elysee, potrivit AFP și Digi 24.

Palatul Elysee a mai precizat că Ministrul francez al Afacerilor Externe, Jean-Yves Le Drian, se va întâlni cu omologul său rus Serghei Lavrov în următoarele zile.

În acelaşi timp, Kremlinul a transmis că Putin a spus în discuţia cu Macron că „provocările” ucrainene sunt cauza agravării ciocnirilor cu separatiştii în estul Ucrainei. Putin a precizat în acelaşi timp că vrea să intensifice eforturile diplomatice pentru rezolvarea conflictului.

De asemenea, Putin i-a cerut lui Macron, în cadrul convorbirii telefonice, ca NATO şi SUA „să ia în serios” cerinţele Rusiei în privinţa securităţii sale, aflate în centrul crizei actuale dintre Moscova şi Occident

Au fost exprimate îngrijorări serioase în privinţa deteriorării situaţiei pe linia de contact din Donbass”, a precizat Kremlinul într-un comunicat, adăugând că Putin a spus că „provocările forţelor de securitate ucrainene sunt la originea escaladării”.

Un armistițiu în estul Ucrainei, convenit de Macron și Putin. Rușii, deranjați de aprovizionările cu arme occidentale în Ucraina

Preşedintele rus a mai afirmat că livrările de arme moderne şi de muniţii către forţele ucrainene de către Occident „împing Kievului spre o soluţie militară” în conflictul cu separatiştii proruşi din Donbas.

Dată fiind urgenţa situaţiei, cei doi preşedinţi au recunoscut că este nevoie să se intensifice căutarea de soluţii prin mijloace diplomatice”, a mai transmis Kremlinul, scopul fiind „facilitarea restabilirii armistiţiului şi asigurării de progrese în rezolvarea conflictului”.

De asemenea, preşedintele francez Emmanuel Macron va mai discuta duminică, tot telefonic, cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a anunţat Palatul Elysee, relatează AFP.

Convorbirea telefonică cu preşedintele Putin a durat o oră şi 45 de minute. Preşedintele Republicii discută în acest moment la telefon cu preşedintele Zelenski”, a anunţat preşedinţia franceză.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Daniel Băluță a dezvăluit când își depune candidatura la Primăria Generală a Capitalei

Social-democratul Daniel Băluță a anunțat, joi, că are de...

Motivarea judecătorilor în cazul Elenei Udrea. De ce au decis că poate fi eliberată din penitenciar

Judecătorii explică motivul pentru care sunt de acord cu...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine