Agenția Europeană a Medicamentelor va primi mai multă putere
Agenția Europeană a Medicamentelor va primi mai multă putere

Agenția Europeană a Medicamentelor va primi mai multă putere și chiar capacitatea de a lua decizii în cazul unei lipse acute de anumite produse medicamentoase în țările uniunii, a explicat europarlamentarul Cristian Bușoi.

Chiar în această după-amiază discutăm şi negociem textul final de compromis, în care EMA va primi mai multe prerogative, mai multe atribuţii şi, evident, mai multe puteri în ceea ce priveşte monitorizarea şi chiar decizii în ceea ce priveşte penuria de medicamente în cazul unor crize şi nu numai.

Există o discuţie dacă trebuie prelungit acest mandat şi pentru situaţiile obişnuite. Se doreşte ca UE să devină un spaţiu în care investiţiile în capacităţi de producţie să reprezinte o prioritate”, a declarat Cristian Bușoi, potrivit B1TV

Noi am pierdut foarte mult din acest punct de vedere şi suntem foarte vulnerabili, pentru că majoritatea materiilor prime şi chiar o bună parte din medicamente, mai ales cele generice, se produc în afara UE”, a explicat el.

Comisia Europeană a venit cu o strategie farmaceutică la nivel european, cu nişte obiective foarte ambiţioase ca, în următorii ani, în UE să existe un sprijin mult mai puternic pentru inovaţie, pentru medicamente inovatoare, pentru descoperirea de noi soluţii pentru bolile cu care ne confruntăm şi se menţionează în mod special rezistenţa anti-microbiană şi riscul infecţiilor intraspitaliceşti. O pregătire mai bună pentru viitor în ceea ce priveşte eventuale pandemii care mai pot apărea în anii şi deceniile care urmează, o mai mare atenţie în ceea ce priveşte penuria de medicamente”, a precizat europarlamentarul stragegia pentru Agenția Europeană a Medicamentelor.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.