Premierul Florin Cîțu nu ar vrea carantinarea Capitalei la acest moment
Premierul Florin Cîțu nu ar vrea carantinarea Capitalei la acest moment

Premierul Florin Cîțu nu ar vrea carantinarea Capitalei la acest moment și speră să găsească o soluție la nivelul sectoarelor. Ministerul Sănătății cere intrarea în carantină a Bucureștiului când indicele de infectare va ajunge la valoarea de 6, potrivit reglementărilor în vigoare. Florin Cîțu spune că opiniile de la Ministerul Sănătății sunt importante, dar că o decizie se va lua după ce vor fi ascultate toate punctele de vedere.

Îmi doresc să nu ajungem la o situație de carantinare a Bucureștiului. Ascult toate opiniile specialiștilor, deciziile le luăm după aceea. Opiniile de la Ministerul Sănătății sunt importante, dar vom lua decizia după ce ascultăm toate opiniile, de la prefect și primarii de sectoare. Aștept întâlnirea cu primarii de sectoare”, a declarat premierul, referindu-se la întâlnirea programată luni la prânz.

Florin Cîțu se întâlnește la ora 13.00 cu primarul general Nicușor Dan și cu primarii de sectoare, relatează Digi24.

La ora 16.00 va avea o videoconferință cu prefecții, iar marți se va întâlni cu asociația Consiliilor Județene și cu Asociația Municipiilor.

Întrebat despre situația din Timișoara, premierul a răspuns că așteaptă soluții pentru a vedea cum poate fi evitată carantinarea, „poate cu alte măsuri”.

Soluțiile trebuie să vină de la cei care administrează acolo”, a conchis Florin Cîțu.

Premierul Florin Cîțu nu ar vrea carantinarea Capitalei la acest moment. Rata de infectare în București se apropie de 6 la mie, când s-ar impune carantinarea unei localități. Astăzi va avea loc o ședință a Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență, în contextul în care, cu o zi în urmă, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a spus că nu exclude intrarea în carantină a Capitalei.

Secretarul de stat Andreea Moldovan a anunțat la Digi24 că, luni, la minister, are loc o ședință cu specialiști, pentru determinarea unor noi criterii de carantinare a localităților.

Este un moment în care trebuie să avem grijă. Măsurile trebuie luate cât de repede. Mi-e greu să zic un termen, mâine avem ședința. Aceste măsuri vor fi făcute publice”, a declarat Andreea Moldovan.

Secretarul de stat în MS a declarat că o decizie privind Capitala se va baza pe indici care vor fi evaluați, urmând să se ia o decizie comună.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *